miniatura|300x300px| Culegători de afine în Serbia . Munca temporară sau angajarea temporara (numite si meserii neobisnuite sau concerte) se referă la o situație de angajare unde modalitățile de lucru sunt limitate pe o anumită perioadă de timp, bazate pe nevoile organizației care angajează. Angajații temporari sunt uneori denumiți „contractuali”, „sezonieri”, „interimari”, „personal ocazional”, „externalizare”, „ freelancer ”; sau cuvintele pot fi reduse la „timp”. În unele cazuri, profesioniștii temporari, cu înaltă calificare (în special în domeniile lucrătorilor cu guler alb, precum resursele umane, cercetarea și dezvoltarea, inginerie și contabilitate ) se referă la ei înșiși ca si consultanți .
Munca temporară este diferită de detașare, care este misiunea unui membru al unei organizații unei alte organizații pentru o perioadă temporară și în care angajatul își păstrează de obicei salariul și alte drepturi de angajare de la întreprinderea lor principală, dar lucrează îndeaproape în cadrul celeilalte organizații pentru a oferi instruire și împărtășirea experienței.
Muncitorii temporari pot lucra cu normă întreagă sau cu jumătate de normă, în funcție de fiecare situație. În unele cazuri, lucrătorii temporari au parte debeneficii (cum ar fi asigurarea de sănătate ), dar, de obicei, beneficiile sunt date doar angajaților permanenți, ca măsură de reducere a costurilor de către angajator pentru a economisi bani. Nu toți angajații temporari găsesc locuri de muncă printr-o agenție de angajare temporară. Odată cu creșterea economiei internetului și a spectacolelor (o piață a muncii caracterizată prin prevalența contractelor pe termen scurt sau a muncii independente, spre deosebire de locurile de muncă permanente), mulți lucrători găsesc acum locuri de muncă pe termen scurt prin intermediul piețelor independente : situație care aduce o piață globală a muncii.
O agenție de muncă temporară, o agenție temporară sau o firmă cu personal temporar găsește și păstrează muncitorii. Alte companii, care au nevoie de lucrători pe termen scurt, participa cu agenția de muncă temporară pentru a trimite lucrători temporari, cu misiunea de a lucra la alte companii. Angajații temporari sunt, de asemenea, folosiți în muncă cu caracter ciclic, necesitând ajustări frecvente la nivelul personalului.
Istoric
Industria personalului din Statele Unite a început după al Doilea Război Mondial, cu agenții mici în zonele urbane care angajau gospodine pentru locuri de muncă cu normă redusă în calitate de lucrători de birou. De-a lungul anilor, avantajele de a avea lucrători care ar putea fi angajați și concediați în termen scurt și scutiți de documente și cerințe de reglementare au dus la o creștere treptată, dar substanțială a utilizării lucrătorilor temporari, cu peste 3,5 milioane de lucrători temporari angajați în Statele Unite până în 2000.
Într-adevăr, a existat o schimbare de tipar încă din anii 40 în modul în care firmele utilizau lucrătorii temporari. De-a lungul perioadei Fordiste, lucrătorii temporari au constituit o proporție destul de marginală a forței de muncă totale din America de Nord . În mod obișnuit, lucrătorii temporari erau femei albe cu guler roz, poziții clericale care ofereau companiilor o soluție provizorie pentru lucrătorii permanenți care aveau nevoie de concediu, în vacanță sau din motive medicale. În schimb, în perioada postfordistă, caracterizată de neoliberalism, deindustrializare și dezmembrarea statului de bunăstare, aceste înțelegeri ale muncii temporare au început să se schimbe. În această paradigmă, ideea unui muncitor temporar ca soluție temporara a lucrului permanent a devenit o alternativă completă normativă pentru munca permanentă.
Prin urmare, lucrătorii temporari nu mai reprezentau un înlocuitor pentru lucrătorii permanenți în concediu, ci au devenit poziții pre-semipermanente și precare, de rutină, supuse amenințării cu eliminarea din cauza fluctuațiilor produselor companiei. În contextul forței de muncă temporare de astăzi, atât oamenii cât și posturile au devenit temporare, iar agențiile temporare folosesc lucrătorul temporar într-o manieră sistematică și planificată, spre deosebire de improvizație.
Angajarea temporară a devenit mai predominanta în America, din cauza creșterii internetului și a economiei de concerte. Este o concepție comuna greșită faptul că participarea la economie este o metodă relativ nouă de angajare. Dar, în realitate, găsirea de muncă în domeniul economiei este similară cu stilul de ocupare înainte de Revoluția Industrială . Este „modelul cu o singură persoană, cu o singură carieră”, cu care suntem obișnuiți și cu care economia se întrerupe, ceea ce este un fenomen relativ recent. Înainte de Revoluția industrială din secolul al XIX-lea, era un lucru obișnuit ca o persoană să își asume mai multe locuri de muncă temporare pentru a aduna venituri acceptabile.
Post-Fordism Pe măsură ce piața a început să se transforme de la Fordism într-un regim de acumulare de capital post-comandă, reglementarea socială a piețelor muncii și însăși natura muncii au început să se schimbe. Această transformare s-a caracterizat printr-o restructurare economică care a pus accentul pe flexibilitatea în spațiile de muncă, piețele de muncă, relațiile de muncă, salarii și avantaje. Majoritatea guvernelor din Europa de Vest au început să dereglementeze munca temporară. Și, într-adevăr, procesele globale de neoliberalism și regula pieței au contribuit foarte mult la această presiune din ce în ce mai mare pe piețele muncii locale către flexibilitate. Această flexibilitate mai mare pe piețele forței de muncă este importantă la nivel global, în special în țările OCDE și în economiile de piață liberale (a se vedea economia liberală de piață ).
Industria temporara a muncii valorează peste 157 miliarde € pe an, iar cele mai mari agenții sunt răspândite în peste 60 de țări. Cele mai mari agenții de muncă temporară sunt cele mai rentabile în economiile în curs de dezvoltare ale Nordului Global și în cele care au trecut prin liberalizarea pieței, dereglare și (re)reglementare.
Oportunitățile și restricțiile de munca temporara variază în întreaga lume. Chile, Columbia și Polonia au cel mai mare procent de angajare temporară la 28,7%, 28,3% și, respectiv, 27,5%. România, Lituania și Estonia au cel mai mic procent de angajare temporară care variază între 1% -4%. Regatul Unit are 6% locuri de muncă temporare, Germania are 13% angajare temporară, iar Franța 16,2% locuri de muncă temporare. În multe țări, nu există restricții privind tipul de muncă temporară legală, inclusiv Regatul Unit, Canada, China, Suedia și Danemarca. Regatul Unit a pus în aplicare Directiva privind Munca Temporară a Agenției 2008, care asigură egalitatea de remunerare și tratament pentru lucrătorii temporari. În mod similar, Brazilia aplică legile de angajare cu normă întreagă pentru angajarea cu normă parțială și externalizarea. În unele țări, inclusiv Brazilia, există un decalaj salarial între lucrătorii temporari și cei permanenți, dar acest lucru se datorează încălcărilor legislației care specifică o determinare egală a salariilor. În alte țări, este interzisă angajarea temporară în domenii precum agricultura, construcțiile și în cazul personalului auxiliar. În Mexic, este "interzis ca un angajat temporar să îndeplinească aceeași muncă ca un angajat obișnuit", făcând ilegală munca temporară.
Munca temporară bazată pe economie este răspândită în întreaga lume. Uber, de exemplu, operează în America de Nord, Centrală și de Sud, Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Est, Sud și Asia de Sud-Est, Australia și Noua Zeelandă. Airbnb face reclame în 191 de țări din întreaga lume cele mai multe fiind din Europa.
Dorința de a comercializa lucrători temporari flexibili și adaptabili a devenit un obiectiv monetar orientat al industriei muncii temporare. Acest lucru a determinat agențiile individuale să adopte practici care se concentrează pe concurența cu alte firme, care promovează practicile „ încercați înainte de a cumpăra ” și care maximizează capacitatea lor de a produce un bun: lucrătorul temporar. Prin acest proces, lucrătorul temporar ideal a devenit astăzi în mare parte imaginat, produs și comercializat de agenții temporare.
Agenții Rolul unei agenții temporare este acela de terț între angajatorul client și angajatul clientului. Acest terț se ocupă de remunerare, de programarea muncii, de reclamații, taxe etc. create prin relația dintre un angajator client și un angajat client. Firmele client solicită tipul de muncă care urmează să fie făcut și abilitățile necesare pentru a o face. Firmele client pot, de asemenea, sa rezilieze o sarcina și sunt în măsură să depună o plângere cu privire la terț. Programele de lucru sunt determinate de o sarcină, care este determinată de agenție și poate dura o perioadă nedeterminată, extinsă la orice punct și redusă. Deoarece sarcinile sunt temporare, există puține stimulente pentru a oferi beneficii, iar salariul este redus în situațiile în care există multă flexibilitate a forței de muncă. (Asistenții medicali sunt o excepție, deoarece în prezent există un deficit de personal). Muncitorii pot refuza atribuirea, dar riscă să treacă printr-o perioadă nedeterminată de stagnare, deoarece munca se bazează pe disponibilitatea sarcinilor, pe care agenția nu le poate „crea” ci doar completa.
Indiferent dacă lucrarea vine printr-o sursă independentă economic sau o agenție temporară, atunci când un angajat temporar este de acord cu o misiune, acesta primește instrucțiuni referitoare la respectiva munca. De asemenea, agenția oferă informații cu privire la ținuta de lucru corectă, orele de muncă, salariile și cui trebuie să raporteze. Dacă un angajat temporar ajunge la o misiune și i se cere să îndeplinească sarcini care nu au fost descrise atunci când a acceptat postul, acesta poate apela la un reprezentant al agenției pentru clarificări. Dacă alege să nu continue sarcina pe baza acestor discrepanțe, cel mai probabil va pierde salariul și își poate compromite șansele la alte oportunități de muncă. Cu toate acestea, unele agenții garantează unui angajat un anumit număr de ore de plată dacă, acesta nu are nici o sarcina de îndeplinit la momentul respectiv, sau sarcina nu este așa cum a fost descrisă. Majoritatea agențiilor nu cer angajatului să continue munca, dacă discrepanțele sunt suficiente pentru a-i îngreuna acestuia efectuarea muncii propriu zise.
O agenție de muncă temporară poate avea un set standard de teste pentru a decide competența abilităților de secretariat sau organizatorice ale unui solicitant. Un solicitant este angajat pe baza punctajului obținut la aceste teste și este introdus într-o bază de date. Companiile sau persoanele care doresc să angajeze temporar pe cineva, contactează agenția și descriu setul de abilități pe care îl cauta. Un angajat temporar este apoi găsit în baza de date și este contactat pentru a vedea dacă este interesat sa accepte respectiva sarcina.
Tine de angajatul temporar să păstreze contactul constant cu agenția atunci când nu lucrează în prezent la o sarcină; anunțând agenția că sunt disponibili pentru a lucra, li se acordă prioritate față de cei care ar putea fi în baza de date a agenției, dar care nu au precizat că sunt pregătiți și dispuși să accepte o misiune. Un angajat al agenției temporare este exclusiv angajatul agenției, și nu al companiei în care sunt repartizați (deși este supus unui litigiu legal). Angajatul temporar este legat de regulile și reglementările agenției temporare, chiar dacă acestea contrastează cu cele ale companiei în care sunt plasați.
Beneficii pentru firmele client