Buzău este municipiul de reședință al județului cu același nume, Muntenia, România. Având de locuitori la recensământul din 2021, este al optsprezecelea oraș ca populație din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Buzău a fost un important târg în Evul Mediu. La începutul secolului al XVI-lea a fost înființată Episcopia Buzăului. Activitățile economice principale din oraș au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele al XVII-lea–al XVIII-lea, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal care se află în Piața Daciei, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzăul a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi, în contextul trecerii la o economie de piață.

Etimologie Etimologia numelui „Buzău” s-a aflat în interesul mai multor lingviști români și străini, precum și istorici. Numele sau rădăcina purtată de râu și de oraș, amândouă relevante, se regăsește în mai multe derivate pe cuprinsul României și la sud de Dunăre, însă mai puțin cunoscute: nume de pârâuri, sate, forme de relief.Constantin Dominte, „Originea toponimului «Buzău»”, Viața Buzăului, anul 1, nr. 232, 15 noiembrie 1968, p. 2 Potrivit lingvistuluiSzabolcs Szonda, „Luceafărul în esperanto”, Observator Cultural, anul 2, nr. 52, 20 februarie 2001, p. 13 Constantin Dominte, trebuie precizat că, în mod evident, numele a aparținut prima dată cursului de apă și apoi localității construite în apropierea sa,Petcu, p. 19 fiind un fenomen general întâlnit și în alte părți ale țării sau în alte continente.

Dacă în cazul unor nume de râuri imporante ca Siret, Prut, Olt sau Mureș proveniența este autohtonă, fiind atestate în surse grecești și latine, în cazul râului Buzău acest lucru nu este cunoscut. Istoricul și arheologul Vasile Pârvan a crezut că l-a găsit atestat într-un document grecesc, unde apare sub forma (Mouseos) într-un document în limba greacă din anul 376 e.n., ce făcea referire la martiriul lui Sava Gotul. Pornind de la această denumire, istoricul considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcrisă greșit în greacă (Μπ se pronunță B, iar textul antic a omis litera π). El a emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin). Numele grecesc duce la concluzia că este un nume foarte vechi, în rândul celorlalte râuri mari din România, și aparținând limbii geților, populație din Câmpia Dunării din familia tracilor. De asemenea ar putea fi pus în legătură cu termenul „buză”, existent și în limba albaneză, limbă înrudită cu aceea a strămoșilor preromani ai românilor.

Însă neconcordanța dintre inițiala numelui actual (b-) și a celui atestat în text (m-), inexplicabilă prin evoluția fonetică, poate fi considerată, la migrare, o transcriere greșită sau o eroare grafică a unui copist, problemă deloc izolată. Însă drept contraargument la interpretarea numelui ca autohton stă imposibilitatea de a explica legătura dintre numele unei părți a corpului uman și acela al unui râu, deși există alte cazuri de termeni geografici, dar generici, nu toponimici, obținuți prin metaforă sau comparație în multe culturi: cap („promontoriu”, în rusă nos „nas”), limbă [de pământ], ochi [de apă], picior („pe-un picior de plai...”), spinare [de deal], gură [a unui râu], brațe etc. După Dominte, o eventuală apropiere buză – Buzău este exclusă din cadrul relațiilor de acest gen.

Toponimele echivalente existente în nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, care desemnează aproximativ și 14 pârâuri precum Buzăieni (vale), Buzoieni, Buzoianul, Buzoiaca (sate), Buzăielul, Buzeielul, nu lămuresc situația, întrucât sunt derivate de la hidronimul Buzău principal, deci posterioare acestuia. Însă alte denumiri de tip: Buziaș (județul Timiș), Bozieni (lângă Mizil), Movila Boziului (Buzău), Buzietul (Mehedinți) pot fi relevante în deslușirea numelui Buzău, având rădăcină comună cu acesta.

Pornind de la celelalte denumiri, cei mai mulți cercetători au fost de părere că originea lor se află în numele unei plante, o varietate de soc (Sambucus L.) cu flori albe și fructe negre, bozul sau boziul, bozia (regionalisme în anumite părți ale Munteniei și Olteniei). Numele plantei este de origine slavă, în limba rusă și ucraineană fiind întâlnit în aceeași formă cu cea românească, „boz”. Gustav Weigand, Otto Liebhart sau Emil Petrovici, susținători ai aceste ipoteze, au fost împărțiți în privința filierei prin care s-a ajuns de la numele plantei la acela al râului.

O varintă propusă a fost aceea a provenienței directe din numele slav al plantei, buzu, iar o alta prin intermediarul bulgăresc bozovo cu semnificația de „loc unde crește bozul” pentru a explica terminația -ău. Pentru ultima variantă un argument care susține ideea este că toponimicul Buzău există și la aromâni. Deci, Buzăul poate fi explicat ca „râul care trece prin locuri unde crește bozul”, unde mai există în țară alte nume de râuri de origine slavă, formate la fel: Ilfov, „râul care trece printr-un ținut cu anini”, Moldova, „râul care trece prin locuri cu molizi”, iar la Prahova, Cricov, Milcov terminația slavă -ov/a s-a conservat, dar nu și în cazul Buzăului.

O variantă ultimă, mai plauzibilă pentru Dominte, se referă la forma maghiară bozó, „loc unde crește bozul”, ipoteză susținută de mai multe argumente: existența toponimicului ardelenesc Buzău, în varianta maghiară Bodza, cu sensul simplu „boz”, precum și explicarea terminației -ău din -ó lung final maghiar, identic cu situația altor cuvinte asemănătoare de origine maghiară. Proveniența poate fi explicată de aducerea numelui de către o populație transilvăneană, migrată peste Carpați. Însă dacă etimonul ar fi un intermediar maghiar, nu se poate recurge la el și pentru explicarea toponimicului aromânesc, care are aceeași formă cu cel românesc, dn cauză că influența maghiară nu s-a exercitat niciodată la sud de Balcani. Pe de altă parte existența numelui geografic și dincolo de Dunăre ar putea admite considerarea unui etimon tracic, însă neclar și de lămurit de viitoare cercetări.

Istorie

Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea.Petcu, p. 20 Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine.Buzău, mică enciclopedie istorică, pp. 23–24 În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.Petcu, p. 23

Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă cu numeroase lupte și invazii ce au avut loc în oraș și în jurul său, începând cu cele cauzate de participarea lui Mihai Viteazul la Războiul cel Lung și sfârșind cu cele suferite cu ocazia Revoluției din 1821. Au avut loc și dezastre naturale (epidemii, cutremure) și toate acestea au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii.Petcu, pp. 30–34

Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului.Petcu, pp. 123-124 A fost construit și Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, la capătul unei perioade în care a apărut și s-a dezvoltat o industrie, iar orașul a devenit nod feroviar în 1870–1880. Au apărut școli (Seminarul Teologic în 1836, Colegiul B. P. Hasdeu în 1867), s-au interpretat spectacole de teatru (începând cu 1852), Teatrul Moldavia fiind construit în 1898 și utilizat în prima jumătate a secolului următor drept principală sală de spectacole, unde au evoluat artiști ca George Enescu, C.I. Nottara și Nae Leonard. În oraș au locuit și activat pentru scurte perioade de timp Ion Luca Caragiale și Constantin Brâncuși.

În timpul Primului Război Mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane după jumătatea lui decembrie 1916,, canalul The Great War realizat de istoricul Indy Neidell. Indice temporal 7:44. mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova Occidentală. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. Perioada interbelică a adus primele întreceri sportive (fotbal și box) și apariția întreprinderii „Metalurgica”,Buzău. Mică enciclopedie istorică, p. 255 o afacere privată care a fost naționalizată ulterior de comuniști și continuă și astăzi ca parte a unui grup de firme private.

După cel de-al Doilea Război Mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani; noii locuitori au fost aduși de autorități pentru a lucra în fabricile construite pe platforma industrială de sud, dar și în nordul orașului. Orașul și-a schimbat profund aspectul, fiind construite cartiere muncitorești pe locul vechilor străzi comerciale, iar unele clădiri istorice dispărând, cum a fost cazul Teatrului Moldavia, al cărui rol cultural a fost preluat de „Casa de Cultură a Sindicatelor” și apoi și de Cinematograful Dacia.

Monumente istorice thumb|left|Casa Vergu-Mănăilă, una din cele mai vechi clădiri din Buzău, datează din anii 1780. Este singura clădire din vremea distrugerilor Buzăului (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). Adăpostește colecția de etnografie și artă populară a Muzeului Județean În municipiul Buzău există opt monumente istorice de arhitectură de interes național: ansamblul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” (denumită popular biserica Greci, sau biserica Neguțători, datând de la 1649), format din biserica propriu-zisă și turnul-clopotniță; clădirea Tribunalului (secolul al XX-lea); Biserica „Buna Vestire” a fostei mănăstiri „a Banului” (secolul al XVI-lea); ansamblul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Broșteni, datând din 1709 (cu biserica și clopotnița ridicată în 1914); ansamblul Episcopiei Buzăului, cuprinzând Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” (1649), paraclisul (1841), palatul episcopal (secolul al XVII-lea), seminarul vechi (1838), cancelaria (secolul al XIX-lea), turnul-clopotniță și zidul de incintă (secolul al XVIII-lea); Casa Vergu-Mănăilă (secolul al XVIII-lea, azi Colecția de etnografie și artă populară a Muzeului Județean Buzău); biblioteca județeană „Vasile Voiculescu” (1914); și Palatul Comunal (1899–1903, sediul Primăriei).

Sinagoga din Buzău și alte douăsprezece monumente sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Între ele se numără ansamblul străzii Cuza Vodă (secolul al XIX-lea) din centrul istoric al orașului, Parcul Crâng, Conacul Marghiloman, Hotelul Coroana, clădirea Colegiului Național B.P. Hasdeu și cea a Colegiului Național Mihai Eminescu, casa în care a locuit Hortensia Papadat-Bengescu și câteva monumente funerare din cimitirul Dumbrava, între care și replica statuii „Rugăciune” realizate de Constantin Brâncuși.

Geografie