Beiuș

Beiuș (în , în ) este un municipiu în județul Bihor, Crișana, România, format din localitățile componente Beiuș (reședința) și Delani.

Etimologie 1270 Benenus, Belynes, Belenjnes (probabil provenind din cuvântul maghiar bölény = zimbru, Bölényes indicând un loc unde erau frecvenți zimbrii) 1332 sacerdos de villa Belenus 1441 libera civitas Belynes 1451 oppidum Belynes

Așezare Municipiul Beiuș este cel mai mare oraș din depresiunea Beiușului, Străbătută de Crișul Negru, adăpostește multe așezări dintre care cea mai importantă este orașul Beiuș. Beiușul este unul din cele mai vechi orașe ale județului. Este situat în sud-estul județului Bihor la 62 km de Oradea, la poalele Munților Apuseni în Crișana. Beiușul se află pe unul din principalele culoare de circulație rutieră și de dezvoltare la nivel județean, fiind străbătut de DN 76 care face parte din E 79.

Istorie 300px|thumb|right|Beiuș în Harta Iosefină a Comitatului Bihor, 1782-85 Beiușul este atestat ca așezare înainte de anul 1096. Ca oraș a existat dinainte 1241, dovadă fiind că la 1241 se vorbește de un district al Beiușului complet pustiit de tătari în timpul invaziilor de la 1241–1246. În documentele din perioada 1291-1242 localitatea apare cu toponimele Benenus, Benens, Belenus, Voyuoda de Bivinis sau Belenyes, indicând o regiune cu zimbri. Până la începutul secolului al XX-lea s-a folosit mai mult denumirea de Binș (și continuă să fie numit așa în graiul regiunii).

În data de 28 octombrie 1454 ii este atribuită denumirea de oraș.

Într-un document emis la 27 noiembrie 1413 de către episcopul Andrea Scolari a fost menționat faptul că la Beiuș exista o biserică cu hramul Sfânta Agatha „pe locul celei vechi”, care era a doua catedrală episcopală după cea de la Oradea.Biserica catolică din Deal, Beiuș Ruinele acesteia pot fi văzute în cimitirul romano-catolic din deal. Actuala biserică romano-catolică din Beiuș, monument istoric, datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Documentele atestă că în secolul al XVIII-lea în orașul Beiuș și împrejurimi, înfloresc agricultura, meșteșugurile, comerțul, astfel că spre sfârșitul secolului și începutul noului secol districtul Beiuș cuprindea un târg (Beiușul) și 72 de sate.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost ridicată biserica română unită cu hramul Sf. Dumitru, sfințită în anul 1800 de episcopul Ignațiu Darabant.

Ceea ce a impulsionat în mod deosebit dezvoltarea orașului și ridicarea sa culturală a fost înființarea în 1828 de către episcopul Samuil Vulcan a unui gimnaziu român unit (greco-catolic), devenit în 1998 Colegiul Național "Samuil Vulcan". Înființarea gimnaziului de la Beiuș a fost un eveniment de mare însemnătate pentru românii din Transilvania, deoarece a format intelectuali români care au devenit purtători ai emancipării culturale și politice a românilor transilvăneni.

La 27 noiembrie 1918, în localul Casinei Române, a avut loc adunarea electivă a cercului electoral Beiuș-Vașcău, în care din ordinul Consiliului Național Român Central au fost aleși 5 delegați pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, printre care și beiușenii Ioan Ciordaș și Ilarie Crișan.

După Primul Război Mondial se impunea ca o necesitate redresarea economică a Țării Beiușului. Reforma agrară din 1921 a adus unele îmbunătățiri, contribuind la dezvoltarea relațiilor de producție capitaliste din agricultura și ameliorând situația materială a unei părți a țărănimii.

Perioada Dictatului de la Viena a fost dificilă pentru orașul Beiuș care, fiind situat în partea care netransferată Ungariei, a devenit reședință de județ, unde au fost mutate toate autoritățile și instituțiile județene, cu personalul lor. În plus, a trebuit să facă față unui mare număr de refugiați din zonele cedate Ungariei, în condițiile în care orașul și locuitorii nu erau suficient de înstăriți. Cu toate acestea, în oraș existau comercianți, mici meseriași, cca. 236 funcționari, dispensar, spital precum și instituții publice: prefectura, primăria, judecătoria mixtă, comisariatul de poliție, percepția fiscală, garda financiară, ocolul silvic, oficiul PTT, spitalul de stat, gara CFR, regimentul 35 artilerie, biserici, școli. În oraș mai funcționau o sală de teatru, cinematograf, hotel, cămin de ucenici.

În data de 22 decembrie 1989 a avut loc o adunare populară de amploare în centrul orașului. Ca primar a fost desemnat inginerul Laurențiu Dale, iar în curând, prin formarea CFSN-ului, prin participarea reprezentanților partidelor politice noi sau reînființate și a organizației de tineret “Forum”, orașul a avut și for administrativ.

Primarii Beiușului de după 1989 au fost: Ioan Dărăban (1990-1992), Ion Popa (1992-1996), Octavian Codreanu (1996 -2000), Silviu Odobasianu (2000-2004;2004-2008), Adrian Nicolae Domocoș (2008-2012; 2012-2016), Petru Căluș Mlendea (2016-2020). În prezent primarul municipiului este Gabriel Popa.

Date generale thumb|Colegiul Național „Samuil Vulcan” Relief: Orașul este înconjurat de lanțuri muntoase cele mai înalte creste ale Apusenilor, Munții Bihor, Munții Codru Moma, Masivul Vlădeasa și Pădurea Craiului. Orașul Beiuș este așezat pe malul drept al Crișului Negru, fiind străbătut de Valea Nimăiești (afluent al acestuia), care împarte orașul în două părți.Beiușul se află pe unul din principalele culoare de circulație rutieră de dezvoltare la nivel județean, fiind străbătut de DN 76 care face parte din culoarul european E 79. Face parte din Regiunea de Dezvoltare 4 Nord – Vest.

Teritoriu: teren arabil 1252 ha pășuni 620 ha fânețe 74 ha vii și pepiniere 1 ha total teren agricol 1850 ha păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră 199 ha ape 31 ha zone pentru construcții (intravilan și extravilan) 267 ha total teren neagricol 596 ha.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Beiuș se ridică la 9.745 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 10.667 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (81,3%), cu minorități de maghiari (5,03%) și romi (4,88%), iar pentru 8,42% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (72,93%), cu minorități de penticostali (6,48%), reformați (4,08%), greco-catolici (1,85%), baptiști (1,78%) și romano-catolici (1,44%), iar pentru 9,59% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Municipiul Beiuș este administrat de un primar și un consiliu local compus din 17 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Primari thumb|Biserica „Sf. Dumitru” 1961-1964: Moise Bulc 1964-1968: Ioan Romocia 1968-1974: Teodor Petruțiu 1974-1979: Gavril Butuc 1979-1984: Vasile Clepce 1984-1989: Vasile Codreanu 1989-1990: Laurențiu Dale 1990-1992: Ioan Dărăban 1992-1996: Ion Popa 1996-2000: Octavian Codreanu (Partidul_Democrat_Liberal_(România)) 2000-2008: Nicu Silviu Odobasianu (Partidul_Social_Democrat_(România)) 2008-2016: Adrian Domocoș (Partidul_Național_Liberal_(România)) 2016-2020: Petru Mlendea-Căluș (PNL) 2020-prezent: Gabriel-Cătălin Popa (PNL)

Economie Încă de la mijlocul secolului al XIV-lea în Țara Beiușului se află cea mai mare parte a Domeniului Beiuș al Episcopiei Romano-catolice de Oradea cu sediul si administrația în Beius, domeniu care dezvoltă în zonă activități de exploatare si prelucrare primară a lemnului, activități de exploatare si prelucrare a minereurilor de fier, cupru si metale prețioase, a marmurei, diverse manufacturi si ateliere meșteșugărești de fierărie, tăbăcărie, cizmărie, tâmplărie, croitorie, comerț etc., în cadrul cărora munceau un important număr de salariați. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea constituindu-se si breslele.Datorita dezvoltării economice autoritățile imperiale ale vremii încă de la mijloc de veac al XIV-lea acorda Beiusului dreptul de a organiza peste an 4 târguri de țară și târgul săptămânal de fiecare joi.

După anul 1900 si în Beius apare mica industrie exprimata în câteva unități cuprinzând între 25-30 de salariați. Este vorba de Întreprinderea economică moara sistematică, Uzina electrică (1910), Fabrica de gheață și moara de ulei S.A. (1931) Fabrica de cărămidă, Fabrica de spirt, Fabrica de biscuiți etc.Apar unități de interes economic printre care: Cooperativa agricolă "Beiușană" (1935), Cooperativa forestieră "Bradul Beiușului" (1937), Cooperativa "Doina învățătorilor" (1944) și altele.

După primul război mondial se impunea ca o necesitau redresarea economică a Țării Beiușului lipsită de industrie cu o populație săracă ce dispunea de insuficiente mijloace de trai.Situația clasei muncitoare se înrăutățește, muncitorii solicitau intervenția ziarului “Beiușul” pentru a găsi un loc de muncă. Singura sursă de câștig era munca la pădure, dar guvernul oprește exploatarea lemnului ceea ce lovește crunt mai ales satele din zona montană.La reforma agrară din 1921, în Beiuș sunt împroprietărite 144 persoane cu terenuri în intravilan și 108 cu terenuri în extravilan.Deși a avut scăderile ei in concepție și mai ales in aplicare, reforma agrara a contribuit la dezvoltarea relațiilor de producție capitaliste din agricultură și a îmbunătățit situația materială a unei pâr ti a țărănimii.In perioada interbelică relațiile de producție capitaliste se fac simțite și in Beiuș. In Beiuș sunt aproximativ 119 comercianți și tot atâția meseriași la o populație de 4293 locuitori la finele anului 1930.

Dezvoltarea economică și demografică a orașului Beiuș a fost destul de lentă până la reforma administrativ-teritorială din 1968, când în oraș sunt amplasate o seamă de instituții având caracter teritorial printre care: Oficiul muncii, ADAS, Oficiul de gospodărire a apelor, Depozitele UJCOOP, Tribunalul teritorial, Judecătoria, filiala Băncii Naționale și altele care au oferit noi locuri de muncă. Dintre secțiile având un caracter productiv amintim: Șantierul de drumuri, Coloana auto și Serviciul de investiții IMTF, Coloana ITSAIA, Șantierul TCL etc.În anul 1972 a fost data în folosință Fabrica de Mobilă, iar în 1977 intră în producție Fabrica de Mașini de Găurit.

Locuitorii din Țara Beiușului sunt într-o relație de dependență cu orașul Beiuș, care le asigură locuri de muncă, posibilități de aprovizionare, prestații de servicii publice, educaționale și culturale. Orașul a devenit municipiu în anul 2004 și are o populație de circa 15 mii locuitori.

Schimbările de după 1989, trecerea la economia de piață au bulversat viata economică a Beiușului. Din peisajul economico-industrial au dispărut unități specifice fostei industrii socialiste, iar altele și-au redus foarte mult activitatea: Cooperația meșteșugăreasca, Cooperația de consum, S.C. Beiușana etc. Și în aceste condiții deosebit de grele, datorita interesului si strădaniilor depuse în ultimii ani de administrația comunitara a fost încurajat mediul local de afaceri si atrași investitori externi, astfel ca Beiușul s-a bucurat si se bucura de unul dintre cele mai scăzute procente pe țară a șomajului. La ora actuala în municipiu funcționează peste 340 de agenți economici dintre care un număr destul de important au între 300 si 500 de angajați.

Descoperirea și punerea în valoare a resursei de apă geotermală, a transformat Beiușul în primul oraș din țară încălzit majoritar cu apă geotermală. Implementarea proiectului nerambursabil de 4,3 milioane de euro, va permite racordarea majorității gospodăriilor la beneficiile apei termale, și realizarea unui proiect ambițios de parc acvatermal pe o suprafață de 10 ha, ce va impulsiona covârșitor turismul balnear in Beiuș în strânsă coabitare cu turismul montan practicat în zonele cunoscute ale Țării Beiușului și ale Apusenilor.

Turism