Dov Béla Gruner (în ; ) a fost un activist sionist , evreu palestinian, originar din Ungaria. Subinginer de profesie, s-a afirmat ca luptător în Brigada Evreiască din Forțele Armate Britanice în lupta împotriva Germaniei Naziste și apoi în organizația Irgun (Organizația Militară Națională - Etzel) în lupta împotriva politicii represive a autorităților britanice din Palestina față de imigrația evreiască în anii Holocaustului. La 16 aprilie 1947 Gruner a fost executat de autoritățile britanice sub acuzația de tragere de focuri de armă împotriva polițiștilor și punerea de șarje explozive cu intenția de a ucide personal aflat în serviciul Majestății Sale. El este onorat în Israel ca unul din cei 12 Olei Hagardom (12 martiri ai eșafodului) din rezistența sionistă, executați de autoritățile britanice și egiptene.
Biografie Copilăria și tinerețea în Ungaria Dov Béla Gruner s-a născut în 1912, ca al treilea dintre cei trei copii ai unei familii de evrei religioși înstăriți din Kisvárda, în Ungaria, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. Mulți dintre străbunii săi au fost rabini. Tatăl, Sámuel (Shmuel Yaakov) Gruner, a fost rabin militar în armata austro-ungară în Primul Război Mondial, a căzut prizonier la ruși și a murit în 1916 în captivitate. Mama sa, Zeli (Sara, născută Schulhof în Mala Dobron, în zona Ujhorod, în Rutenia Subcarpatică, în Regatul Ungariei) s-a căsătorit cu Izsak Rothstein și a murit după zece ani, fiind înmormântată în localitatea ei natală, Mala Dobron, atunci în Cehoslovacia,saitul genealogic Geni despre Sara Gruner iar Béla a fost crescut în continuare de către bunici. A învățat într-o ieșiva (școală a învățământului tradițional evreiesc ortodox) din localitatea natală. La vârsta de 18 ani a început studii de inginerie electrică la Universitatea din Brno în Cehoslovacia, dar deși era un student eminent, le-a întrerupt după doi ani. Întors in Ungaria, a lucrat ca ajutor de inginer la o fabrică de articole electrice. Din 1938 a activat mai ales in domeniul ideologic, ca instructor și agitator în mișcarea de tineret sionist revizionist Beitar. A fost responsabil de cursurile de instructori.
Emigrarea în Palestina Ca beitarist, în 1940 a emigrat în Palestina împreună cu un grup mare de membri ai Beitar, pe care i-a condus în cadrul emigrației ilegale (Aliyá Bet). Plecând din România la bordul navei S.S.Skaria, cei 2.385 pasageri evrei au fost prinși în Dardanele de o navă militară britanică. Gruner a fost deținut șase luni în tabăra britanică de arest de la Atlit, de unde a fost eliberat după ce a făcut o lungă grevă a foamei.
Serviciul în Brigada Evreiască și în Irgun Gruner s-a stabilit la Rosh Pina, unde s-a alăturat companiei de recrutări a Beitarului și a devenit membru în Organizația Militară Națională „Irgun” sau „Etzel”, gruparea paramilitară a sionismului revizionist. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial în februarie 1941, conform deciziei conducătorilor Beitarului, Gruner s-a înrolat în forțele de infanterie ale armatei britanice și a devenit unul din cei dintâi voluntari din Palestina în unitatea Royal East Kent Regiment, poreclită Buffs. El a servit acolo vreme de cinci ani. Ca militar a dovedit devotament și curaj, în același timp, perfecționându-se în ingineria electrică la Institutul Britanic. El a luptat în cadrul Brigăzii Evreiești în luptele din Italia. La sfârșitul războiului, Gruner s-a aflat între activiștii care au oferit ajutor supraviețuitorilor lagărelor de exterminare. În timpul acestei activități a oferit unor supraviețuitori până și din hainele și pantofii săi. Convingerile sioniste și conștiința misiunii sale l-au făcut să refuze invitația rudelor sale de a emigra în America.
Britanicii l-au trimis la vatră în 1946. Atunci el s-a întors în rândurile Irgunului. De fapt, chiar înainte de eliberarea din armata britanică, Gruner a participat în cadrul Irgunului la o sustragere de arme dintr-o tabără britanică de lângă Netanya. La scurt timp după aceea a luat parte la un atac al Irgunului asupra stațiunii de poliție din Ramat Gan.
Atacul de la poliția din Ramat Gan și rănirea lui Gruner 250px|miniatura|dreapta|Clădirea poliției din strada Jabotinski din Ramat Gan La 23 aprilie 1946 Gruner a fost rănit în cursul acțiunii în clădirea Poliției din Ramat Gan și a fost arestat de către britanici.
În amiaza acelei zile, în perioada Revoltei evreiești, 40 de luptători din Irgun sub comanda lui Eliezer Pedetzur au organizat o acțiune la stația de poliție britanică din Ramat Gan. Scopul atacului era dobândirea unor arme și muniții din fortul de tip Tegart al poliției, și lezarea prestigiului regimului mandatar britanic. Gruner era pus la comanda unității de hamali care urmau să încarce prada. La scurt timp înainte de acțiune, oamenii Irgunului au telefonat poliției, raportând fals despre un incident violent între arabi și evrei la Tel Litvinovski (astăzi Tel Hashomer). Mulți dintre polițiștii stației au ieșit spre locul pretinsului incident, iar în stație a rămas puțin personal.
La ora 12 la amiază grupul a ajuns la destinație într-un camion camuflat în camion militar. Opt membri ai grupului purtau uniforme britanice și erau înarmați, iar patru din ei erau deghizați în arabi arestați. Toți au știut să-și joace rolurile și au izbutit astfel să pătrundă în clădire, au dezarmat gărzile, și au început să încarce în camion arme și muniții pe care le-au găsit. Nu au reușit, însă, să-l oprească pe telegrafistul stației, care a reușit să cheme întăriri. După douăzeci de minute s-a deschis asupra lor foc de mitralieră de pe acoperișul clădirii și între timp, au ajuns la fața locului noi forțe de poliție.
În ciuda focurilor de arme, grupul de hamali a continuat să adune armele furate în mașină. Gruner și tovarășii lui au trecut de multe ori cu încărcături grele și sub ploaia de gloanțe, parcursul primejdios de la clădire la camion. Când au început sa fie copleșiți de forțele de poliție, membrii grupului din Irgun a bătut retragerea prin poarta din spate și au sărit peste gardul de sârmă ghimpată din jurul clădirii. Gruner a refuzat să se retragă, fiindcă voia să mai ia cu el și materialele explozive rămase. A intrat încă odată, a luat cu el explozivele și a alergat spre poarta din spate. În vreme ce se cățărau pe gard ca să fugă, și el și încă un luptător pe nume Yaakov Zlotnik au fost loviți de gloanțe. Zlotnik a murit și corpul său a rămas agățat de gard. Gruner a fost rănit drept în față de împușcătura inspectorului șef de poliție John Denley și cu mandibula zdrobită, a căzut în canalul de lângă gard. Tovarășii săi de luptă nu au băgat de seamă că lipsea si au părăsit zona. Soția inspectorului de poliție englez a fost prima care, ceva mai târziu, i-a dat lui Gruner un prim-ajutor.
Oamenii din Irgun au ascuns armamentul și munițiile capturate în livezile de la Ramat Itzhak. În acțiune au fost uciși în total patru dintre ei (ceilalți fiind Israel Feinermann și Itzhak Bilu) iar cinci au fost răniți. Din personalul britanic a fost ucis un conetabil arab care a încercat să fugă peste gard.
Gruner a fost internat la Spitalul Hadasa din Tel Aviv, unde a fost îngrijit de prof. Marcus. Pentru a evita o evadare , britanicii l-au transferat după 12 zile la Spitalul guvernamental din Jaffa, unde situația lui s-a agravat din cauza tratamentului neglijent. Totuși a fost transferat la închisoarea centrală din Jaffa. La insistența unor avocați ai săi a fost transferat la un spital în Ierusalim unde a fost tratat de dr. Shalit. De acolo în decembrie 1946 a fost dus în detenție la tabăra de arest Latrun.
Procesul 200px|miniatura|Afiș al Irgunului înaintea executării lui Gruner La 1 ianuarie 1947 Dov Gruner a fost judecat de Tribunalul militar britanic din Ierusalim. Confrații săi din Irgun au planificat să-l scape din arest, dar el a refuzat. Voia să fie salvați alți deținuți politici, nu voia să primejduiască viețile tovarășilor săi de arme, nu voia, ca rănit fiind, să devină o povară pentru organizație. La deschiderea procesului a fost acuzat pentru focuri de armă împotriva polițiștilor, și pentru punere de bombe explozive cu intenția de a omorî. Întrebat daca își recunoaște vina, a declarat că refuză să recunoască legitimitatea tribunalului, refuză să fie reprezentat de un avocat și refuză să primească o traducere în ebraică a dezbaterilor judecătorești. În loc de aceasta a citit o declarație:
În tot restul procesului Gruner a tăcut. John Denley, inspectorul de poliție care l-a împușcat în timpul acțiunii de la Ramat Gan, și care a depus primul mărturie din partea acuzării, a fost de părere că procesul era un show, și nu un proces adecvat, care caută să facă dreptate. În lipsa unui avocat din partea apărării, procurorul însuși, într-un gest ieșit din comun, când a rezumat în final acuzarea, a subliniat câteva detalii în favoarea acuzatului. El a menționat serviciul lui Gruner în armata britanică, în cursul căruia, vreme de cinci ani, a avut un comportament exemplar și s-a bucurat de satisfacția comandanților săi și a amintit rana cea grea la față, care l-a lăsat cu un stigmat tot restul vieții. După un scurt consult, președintele Curții a citit verdictul: „Dov Gruner, tribunalul te-a găsit vinovat de cele două capete de acuzare pentru care ai fost judecat, ...ești condamnat la moarte prin spânzurătoare”. La aceasta Gruner s-a ridicat și a rostit în ebraică: ”בְּדָם וָאֵשׁ יְהוּדָה נָפְלָה - בְּדָם וָאֵשׁ יְהוּדָה תָּקוּם!”
Acesta era un refren din poezia scrisă de poetul ebraic Yaakov Cahan ca reacție la Pogromul de la Chișinău din 1903, și care a devenit în Palestina lozinca organizației evreiești de pază și apărare Hashomer Gruner a fost dus înapoi la închisoare și a fost îmbrăcat în hainele purpurii ale condamnaților la moarte. Vreme de încă 105 zile a fost deținut într-o celula a condamnaților la moarte, sub o pază grea. La 9 ianuarie 1947 generalul Evelyn Hugh Barker, comandantul armatei britanice din Palestina, a confirmat verdictul, dar el a fost comunicat lui Gruner doar la 23 ianuarie. Executarea sentinței a fost stabilită pentru 28 ianuarie.
Încercările de a comuta pedeapsa În ciuda tensiunilor dintre organizațiile evreiești de apărare în rândurile conducerii sioniste s-au depus multe eforturi pentru a-l salva, dar fără succes. Generalul J.H.A. MacMillan, noul comandant al trupelor britanice, cu sprijinul feldmareșalului Montgomery, a cerut aplicarea pedepsei cu moartea, ca fiind necesară pentru prestigiul administrației britanice in Palestina. Răpirile efectuate de Irgun au servit drept argumente celor care criticau politica moderată a ultimului înalt comisar britanic din Palestina, Alan Gordon Cuningham.
Cereri de grațiere În Irgun exista o împotrivire față de cererile de grațiere. La 29 ianuarie 1947 Menachem Beghin, comandantul Irgunului, s-a adresat Șef rabinului Palestinei, Itzhak Isaac Halevi Herzog, și i-a cerut să-și retragă semnătura de pe cererea de grațiere a lui Gruner, deoarece considera că cererea de grațiere va grăbi sfârșitul lui Gruner. De asemenea i-a cerut rabinului să-l viziteze pe Gruner. Churchill l-a lăudat pe Gruner în Camera Comunelor pentru refuzul de a cere grațierea. „Casa aceasta trebuie să înregistreze curajul acestui om, oricât ar fi el de criminal”.Martin Gilbert - Churchill veayehudim (Churchill și evreii) traducere in ebraica, Editura Dvir, Tel Aviv, 2009, p.279
Execuția 200px|miniatura|dreapta|Mormântul lui Dov Gruner la Cimitirul vechi evreiesc din Tzfat La 15 aprilie 1947 Gruner și alți trei condamnați la moarte - Mordehai Alkahi, Yehiel Dresner și Eliezer Kashani au fost transportați în taină de la închisoarea din Ierusalim la cea din Akko (Acra). A doua zi, la 25 Nisan 5707 după calendarul ebraic cei patru deținuți au fost sculați și duși într-o cameră mare, slab luminată, unde se afla eșafodul. Nu primiseră niciun anunț, nu au avut parte de nicio spovedanie sau despărțire de familie și toate acestea, în ciuda promisiunii autorităților.