Sălaj (în , în sau Šalajská župa, în ) este un județ în regiunile Crișana și Transilvania (respectiv Partium), subregiunile Țara Silvaniei și Țara Călatei, în nord-vestul României. A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a fostelor regiuni Maramureș, Crișana și Cluj (din raioanele Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei și Zalău). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județul Sălaj (interbelic), respectiv din Comitatul Sălaj (antebelic). Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Zalău.
Etimologie Cea mai amplă analiză asupra originii numelui județului Sălaj a fost realizată de Gheorghe Chende-Roman, în lucrarea sa „Toponimie. Din onomastica Țării Silvaniei”. Referindu-se la numele de Sălaj, dar și la cel de Zalău, care, în opinia autorului, puteau avea origine comună, având și același radical (zil- sau sil-), Gheorghe Chende-Roman apreciază că o primă origine a acestui radical și, prin urmare, a numelui, ar proveni din cuvântul zilai, „vin roșu, negru”, din limba dacă. A doua variantă, este proveniența din termenul latin silva (pădure), iar a treia este legat de numele maghiar Szilágy care s-ar traduce „pârâul ulmului”, compus din szil „ulm” și ágy „albia râului”.
Localizare
Situându-se în nord-vestul României, la trecerea dintre Carpații Occidentali și Munții Apuseni, județul Sălaj este cunoscut din vremuri străvechi ca Țara Silvaniei, adică Țara Pădurilor, având o suprafață de 3.864,4 km², reprezentând 1,6% din teritoriul României și având ca vecini la nord județele Satu Mare și Maramureș, la vest și sud-vest județul Bihor și la sud-est județul Cluj.
Geografie Județul Sălaj este așezat în partea de nord-vest a României și se suprapune pe cea mai mare parte a zonei de legătură dintre Carpații Orientali și Munții Apuseni, cunoscută sub denumirea de Platforma Someșană. Relief Este variat și se suprapune în cea mai mare parte peste zona de lăsare și fragmentare tectonică,situată între Munții Apuseni,aparținători de Carpații Occidentali și grupa nordică a Carpațiilor Orientali.Din punct de vedere geografic, județul Sălaj este o zonă de dealuri și depresiuni situate pe cursul văilor Almașului, Agrijului, Someșului, Crasnei si Barcăului. Zona montană este reprezentată în partea de sud-vest prin două ramificații nordice ale Munților Apuseni: culmile Meseșului cu Vârful Măgura Priei (996 m) și Plopișului cu Vârful Măgura Mare (918 m). Depresiunile au o largă răspândire pe teritoriul județului și reprezintă importante zone agricole de concentrare a așezărilor.
Hidrografie Principala caracteristică a rețelei hidrografice a Sălajului este relativa uniformitate a repartiției râurilor pe întregul teritoriu, cu o foarte slabă prezență a rețelei lacustre naturale, dar cu apariția din ce în ce mai des a lacurilor artificiale. Râurile Someș, Crasna, Barcău, Almaș, Agrij si Sălaj reprezintă principalele ape curgătoare din județ. De asemenea, pe raza județului se află și lacul de acumulare Vârșolț de pe cursul râului Crasna. Apele acoperă 57,8 km², reprezentând 1,5% din suprafața totală a județului.
Climă După expoziția lui, județul Sălaj se află sub directa influență a maselor de aer din vest, încadrându-se în sectorul cu climă continentală moderată. Circulația maselor de aer de înălțime, precum și relieful, prin aspectul și altitudinea lui, creează diferențieri climatice, pe de o parte între vestul și estul județului, iar pe de altă parte, între principalele unități geomorfologice. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 8 și 9°C în cea mai mare parte a județului, excepție făcând culmile mai înalte ale munților Meseș și Plopiș, precum și zona dealurilor înalte Șimișna–Gârbou, unde temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 6 și 8°C. Cea mai ridicată valoare medie a temperaturii se înregistrează în luna iulie de obicei. Precipitațiile atmosferice medii anuale prezintă valori cuprinse între 600 și 800 mm,anotimpul cu cantitățile cele mai semnificative de precipitații este primăvara ,valori mai mari înregistrându-se în munții Meseș și Plopiș, iar mai mici în Depresiunea Almaș–Agrij și pe valea Someșului.
Arii protejate Pe teritoriul județului există un număr de 21 arii protejate de interes național (15 rezervații naturale însumând o suprafață de 516,73 ha:, o arie de protecție specială avifaunistică și șapte situri de importanță comunitară. Balta Cehei, de tip faunistic, cu o suprafață de 18,2 ha; Calcarele de Rona (monument al naturii), de tip geologic (0,5 ha); Grădina Zmeilor din Gâlgău Almașului, de tip geologic și peisagistic (3 ha); Gresiile de pe Stânca Dracului, de la Hida, de tip geologic și peisagistic; Lunca cu lalea pestriță – Valea Sălajului, din Cehu Silvaniei (10 ha); Mlaștina de la Iaz, rezervație de tip faunistic și floristic (10 ha); Pădurea Lapiș din Nușfalău (430,4 ha); Pădurea „La castani” din Ileanda (7,8 ha); Peștera Măgurici din Răstoci (monument al naturii); Pietrele „Moșu și Baba” de la Someș-Guruslău (monument al naturii), de tip geologic și peisagistic (0,2 ha); Poiana cu narcise de la Racâș–Hida, rezervație de tip floristic și peisagistic (1,5 ha); Rezervația peisagistică Tusa–Barcău (13,43 ha); Stanii Clițului, de tip peisagistic (16 ha); Stejărișul de baltă Panic, de tip forestier și peisagistic (1,7 ha); Stejărișul Panic (2 ha). Cursul mijlociu al Someșului, arie de protecție specială avifaunistică (33.259 ha, din care 89% pe teritoriul județului Sălaj și 11% pe teritoriul administrativ al județului vecin, Maramureș)Biodiversitate. mediu.ro - Aria de protecție specială avifaunistică Cursul mijlociu al Someșului ; accesat la 10 mai 2019 Lozna, sit de importanță comunitară (10.249 ha). Muntele Șes (34.881 ha, din care 70% pe teritoriul județului Bihor și 30% pe teritoriul județului Sălaj) Fânațele de la Bogdana (75,20 ha). Peștera Măgurici (sit de importanță comunitară, 96 ha). Racâș - Hida (239 ha). Someșul între Rona și Țicău (503,40 ha). Tusa - Barcău (10 ha).
Resurse naturale Resursele naturale de materii prime sunt localizate în următoarele localități: Cristolțel – cărbune brun; Ip și Sărmășag – lignit; Zimbor – șist cărbunos; Treznea – gips; Gălășeni și Stana – alabastru; Moigrad – diorit; Marca – micașist; Cuciulat, Glod, Prodănești și Răstoci – calcar; Crasna, Cuciulat, Nușfalău și Zalău – argilă; Jac și Var – nisip caolinos; Jac, Creaca, Surduc și Var – nisip silicios; Var – nisip cuarțos; Ruginoasa – caolin; Mirșid – tuf vulcanic; Benesat, Var, Rona, Almașu, Băbeni, Cuciulat, Glod, Gâlgău, Ileanda, Românași, Rus, Someș-Odorhei, Surduc și Tihău – agregate de râu. De asemenea, județul Sălaj se numără printre județele bogate în factori naturali de cură, dispunând de o mare varietate de ape precum: apele termominerale utilizate în scopuri terapeutice, bicarbonatate, cu temperaturi cuprinse între 23–42°C de la Băile Boghiș; apele minerale balneoterapeutice, sulfatate și sulfuroase de la Bizușa-Băi, precum și în alte localități: Șimleu Silvaniei, Jibou, Bobota, Meseșenii de Sus și Zalnoc.
Istorie
Cel mai vechi tezaur de aur masiv din România a fost descoperit în județul Sălaj, la Moigrad. Cântărește 780 g, datează din perioada Neoliticului și întruchipează idoli antropomorfi, simboluri ale fertilității. Vestigiile dacice sunt răspândinte în aproape întregul județ. Tot în județ au fost descoperite 14 tezaure de monede și podoabe dacice din argint, iar prin Sălaj trecea vechea arteră comercială cunoscută sub numele de „Drumul sării”, pe care sarea pleca din interiorul Transilvaniei spre Europa Centrală. În timpul ocupației romane (106–271/275), granița dintre Imperiul Roman și triburile dacilor liberi din Nord trecea prin teritoriul actual al județului Sălaj, de la valea Someșului, peste culmile Munților Meseș (unde au fost identificate peste 50 de turnuri de supraveghere și apărare) până în valea Crișului Repede. Astfel, flancul de Nord-Vest al Imperiului Roman în Dacia era puternic întărit cu numeroase castre în care staționau legiunile romane pentru apărarea graniței, reprezentând adevărate bastioane defensive. În afara vestitului Porolissum (azi Moigrad), unul dintre cele mai importante centre militare și economice în care au staționat, succesiv, un număr mare de trupe romane (Cohors I Britonnum milliaria, unități din Legiunile a XIII-a Gemiona, a VII-a Claudia ș.a.), au mai funcționat și castrele de la Buciumi, Românași (numit Largiana), Sutoru (Optatiana) ș.a. Așezarea urbană Porolissum, dezvoltată în jurul castrului cu același nume, a devenit (în anul 124 d. Hr.) capitala provinciei Dacia Porolissensis, ridicată la rang de municipiu în timpul împăratului Septimius Sever (193–211). De-a lungul drumului imperial care lega municipiul Porolissum de Napoca s-au dezvoltat nenumărate așezări cu funcții multiple.
După retragerea legiunilor și a administrației romane din Dacia (271/275), populația daco-romană de pe teritoriul actual al județului Sălaj a înfruntat frecventele valuri migratoare ale goților, hunilor, slavilor, ungurilor ș.a. Trecerea goților peste aceste meleaguri este marcată de tezaurele de aur și argint îngropate de aceștia și descoperite (în 1797 și 1889) pe teritoriul orașului Șimleu Silvaniei, iar prezența slavilor este atestată prin vestigiile din necropola tumulară de la Nușfălău (secolele al VIII-lea–al IX-lea).
Atât în cronicile bizantine, precum și în lucrarea Gesta Hungarorum, scrisă în secolul al XII-lea de Anonymus, se găsesc primele mențiuni despre românii (vlahii) din aceste locuri, despre formele lor de organizare (voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut), despre rodnicia pământului, precum și de faptul că armatele regelui ungar, în acțiunea lor de cucerire a acestor pământuri, au întâmpinat o dârză rezistență din partea valahilor și a voievozilor acestora, în special a populației de pe văile Almașului și Căpușului. Cu toată rezistența opusă de localnici, expansiunea regatului feudal maghiar nu a putut fi oprită. În secolele al XIV-lea–al XV-lea, atât țăranii români, cât și cei maghiari (așezați pe aceste locuri odată cu expansiunea regatului ungar) au întreprins mai multe răscoale (1344, 1376), care au culminat cu răscoala de la Bobâlna (1437–1438). După bătălia de la Mohács (1526), Transilvania a intrat ca principat autonom sub suzeranitate turcească. Începutul secolului al XVII-lea este marcat de prezența voievodului Mihai Viteazul pe meleagurile Sălajului, care după victoria de la Guruslău (3 august 1601) asupra oștilor lui Sigismund Báthory trece și prin Zalău în urmărirea armatelor acestuia. De istoria meleagurilor sălăjene este legată și personalitatea lui Horea care, împreună cu o echipă de meșteri din Țara Moților, a construit (1773) biserica din lemn de la Cizer, aflată astăzi în Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj.
În anul 1810 episcopul Ioan Bob a înființat Vicariatul Silvaniei, cu un rol însemnat în ridicarea culturală a românilor din ținutul Sălajului.Daniel Dumitran, Un timp al reformelor: Biserica Greco-Catolică din Transilvania sub conducerea episcopului Ioan Bob, Ed. Argonaut, Cluj, 2007, p. 295-296.Bogdan Ilieș, Edificarea bisericii vicariale din Șimleu Silvaniei , în: Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, LV (2016), p. 119.
Efervescența anului revoluționar 1848 a cunoscut o intensitate deosebită prin activitatea cărturarilor sălăjeni Simion Bărnuțiu și Alexandru Papiu-Ilarian, precum și a lui Iacob Deleu din Pericei (căpitan în oastea lui Avram Iancu).