Limba italiană (, lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.

Se bucură de statutul de limbă oficială în patru țări — Italia, San Marino, Vatican și Elveția (împreună cu franceză, germană și retoromană) și este folosită auxiliar în Vatican. Deține de asemenea statutul de limbă de minoritate recunoscută în părțile Croației și Sloveniei situate în Istria. Italiana mai are statut administrativ sau de limbă minoritară importantă, după caz, la: Corsica, Coasta-de-Azur (ale Franței), Malta, Monaco, Albania, arhipelagul Dodecanez (al Greciei), Libia, Eritreea, Etiopia și Somalia.

În Italia sunt numeroase dialecte regionale, dar înființarea unui sistem național de educație a condus la reducerea de-a lungul secolului al XX-lea a variației în limba vorbită, de la o regiune la alta.

Limba italiană standard se bazează pe dialectele folosite în Toscana și este asemănătoare atât cu latina, cât și cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu:

franceză este estimată la 89% (Matteo Bartoli numește italiana și franceza „limbi inovative”, în opoziție cu limbile Peninsulei Iberice și româna); la 87% cu catalana; la 85% cu sarda; la 82% cu spaniola; la 80% cu portugheza; la 78% cu ladina și la 77% cu româna.

Estimările pot fi diferite, în funcție de sursă. Printre limbile romanice mari, este și cea mai asemănătoare cu româna. Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv.

Influența italienei asupra altor limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Școlii Ardelene și latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română. Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind pizza, pastăConform Dicționarului etimologic român cuvântul pastă are origine italiană dar a intrat în româna prin intermediul grec (πάστα pásta) sau spaghete.

Clasificare și limbi înrudite Italiana derivă din latină vulgară, o variantă populară a limbii latine. Aparține familiei limbilor indo-europene și italice și face parte dintr-o ramură mare a limbilor romanice.

Gramatică

Pronume Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect.

Singular Plural Persoana I io - eu noi - noi Persoana a II-a tu - tu voi - voi Pronumele de politețe:Lei - dumneata, dumitale Loro - dumneavoastră Persoana a III-aegli (lui, esso) - el ella (lei, essa) - eaessi (loro) - ei esse (loro) - ele

Lei și Loro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentru voi.

Verbe Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori -are, -ere sau -ire. Majoritatea verbelor italiene sunt regulate.Berloco, 2018

Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asemenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos).

Conjugarea indicativului prezent regulat Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment.

-are Singular Plural Persoana I -o -iamo Persoana a II-a -i -ate Persoana a III-a -a -ano

Exemple: mangiare, "a mânca". Io mangio. (sau doar Mangio.) Eu mănânc (sau doar Mănânc.) Antonio mangia. Antonio mănâncă. Antonio mangia? Antonio mănâncă? Mangia Antonio? Mănâncă Antonio?

guardare, "a se uita" Noi guardiamo la televisione. (sau doar Guardiamo la televisione.) Noi ne uităm la televizor. (sau doar Ne uităm la televizor.)

-ere Singular Plural Persoana I -o -iamo Persoana a II-a -i -ete Persoana a III-a -e -ono

Exemplu: lèggere, "a citi" Lèggono i libri. (Ei) Citesc cărțile. Leggo il giornale. (Eu) Citesc ziarul.

Unele verbe regulate terminate în "-ire" se conjugă normal, iar altele de conjugă în funcție de "-isco". Nu este altă posibilitate decât cea de memorare care cum se conjugă.

-ire (forma normală) Singular Plural Persoana I -o -iamo Persoana a II-a -i -ite Persoana a III-a -e -ono

Exemplu: partire, "a pleca" Partite. Plecați. (plural; folosit pentru a vorbi cu două sau mai multe persoane cu care ești familiarizat.) Parti. Pleacă. (singular; folosit pentru a vorbi cu o singură persoană cu care ești familiarizat.) Pàrtono. Depinzând de context, ar putea însemna după context, la fel ca și în română Pleacă (ori Tu să pleci ori Ei pleacă).

-ire (forma -isco) Singular Plural Persoana I -isco -iamo Persoana a II-a -isci -ite Persoana a III-a -isce -iscono

Exemplu: capire, "a înțelege". Io capisco sau doar Capisco. "Eu înțeleg." sau doar "Înțeleg." Capisci? "Înțelegi?"

Grafie și fonetică italiană

Vocale

Limba italiană standard are un set de șapte vocale. Distincția între vocalele și se găsește în silabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât "pèsca" (piersică) , cât și "pésca" (pescuit) . Nu există o distincție fonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" (zână) vs. "fatta" (făcută) . Silabe finale au mereu o vocala scurt.

Anterioare Centrale Posterioare Închise 300px •   • 

 •   • 

 •   •  Semiînchise Semideschisă Deschise

Grafie AFI Descriere Cuvânt a Vocală deschisă centrală nerotunjită amore (dragoste) e, è Vocală semideschisă anterioară nerotunjită bene (bine) e, é Vocală semiînchisă anterioară nerotunjită sera (seară) i Vocală închisă anterioară nerotunjită vino (vin) o, ò Vocală semideschisă posterioară rotunjită parola (cuvânt) o, (ó) Vocală semiînchisă posterioară rotunjită mondo (lume) u Vocală închisă posterioară rotunjită muro (perete)

Consoane Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto” (fapt), „piazza” (piață).

Înainte de vocalele anterioare (e și i), pronunția literelor c, g și sc se transformă din , , și în , , și , respectiv. Secvențele „ci-”, „gi-”, și „sci-” urmate de o altă vocală indică că consoanele sunt „moale” (). În astfel de cazuri, „i” este silențios dacă accentul nu este pus pe „i”. Exemple: „già” (deja, accentul este pus pe „à”) vs. „biologia” (biologie, accentul este pus pe „i”).

Grafie AFI Descriere Cuvânt b barca (barcă) c înainte de a, o, și u caro (dragă) înainte de e și i ciao (salut) d dente (dinte) f fata (zână) g înainte de a, o, și u gatto (pisică) înainte de e și i giallo (galben) h -- consoană mută ho (am) l lupo (lup) m muro (perete) n pena (pedeapsă) p papa (papă) q questo (acest) r raro (rar) s stella (stea) în poziție intervocalică sau înainte de consoană sonoră snello (slab) t porta (ușă) v voce (voce) z forza (putere) de obicei la început de cuvânt zanzara (țanțar)

Digramă și trigramă

Grafie AFI Descriere Cuvânt CH uzat înainte de e și i chiesa (biserică) GH uzat înainte de e și i ghetto (ghetou) GLI asemănători cu li meglio (mai bun) GN asemănători cu ni bagno (baie) SC înainte de a, o, și u scarpa (pantof) SC înainte de e și i scimmia (maimuță) SCH uzat înainte de e și i schermo (ecran)

Alte litere Literele J, K, W, X și Y există în cuvinte de origine străină.

Note

Bibliografie

Legături externe Dizionario d'ortografia e di pronunzia (DOP): dicționar ortografic și ortoepic (RAI, televiziune italiană). ISTAT: La lingua italiana, i dialetti e le lingue straniere (limba italiană și dialectele italiene)

Italiană