Termenii anatomici de localizare standard sunt utilizați pentru a descrie în mod neechivoc anatomia omului și a altor animale. Termenii, de obicei derivați din rădăcini latine sau grecești, descriu o structură în raport cu . Această poziție oferă o definiție clară a ceea ce este în față („anterior”), în spate („posterior”) ș.a.m.d. Ca parte a definirii și descrierii termenilor, corpul este descris prin utilizarea și a axelor.
Sensul termenilor utilizați se poate modifica în funcție de faptul dacă un vertebrat este sau patruped, din cauza diferențelor de , ori dacă un nevertebrat este non-bilaterian. De exemplu, un organism non-bilaterian nu are suprafețe anterioare sau posterioare, dar pot fi folosiți termeni precum proximal sau distal în raport cu o parte a corpului aflată mai aproape sau mai departe de centrul acestuia.
Organizațiile internaționale au stabilit vocabularii care sunt utilizate frecvent ca standarde pentru subdisciplinele anatomiei. De exemplu, Terminologia Anatomica, Terminologia Neuroanatomica și pentru oameni, respectiv pentru animale. Acestea permit celor care folosesc termeni anatomici — precum anatomiștii, veterinarii și medicii — să dispună de un set standardizat de termeni pentru a comunica clar poziția unei structuri.
Introducere miniatura|Diferențele de structură dintre oameni și alte animale impun utilizarea unor termeni diferiți, în funcție de și de faptul dacă un animal este vertebrat sau nevertebrat. Termenii anatomici standard de localizare au fost dezvoltați, de regulă pe baza limbilor latină și greacă, pentru a permite tuturor cercetătorilor din biologie și medicină, veterinarilor, medicilor și anatomistilor să delimiteze și să comunice cu precizie informații despre corpurile animalelor și organele acestora, chiar dacă sensul unor termeni depinde adesea de context.
O mare parte din aceste informații a fost standardizată în vocabularii internaționale acceptate pentru oameni (Terminologia Anatomica, Terminologia Neuroanatomica și ), iar pentru anatomia animalelor sunt utilizate și Nomina Embryologica Veterinaria.
Termeni diferiți sunt utilizați pentru vertebratele și cele patrupede, deoarece și, implicit, diferă între aceste grupuri. De asemenea, sunt utilizați termeni specifici pentru nevertebrate, datorită diversității mai mari a formelor și a acestora.
Poziția anatomică standard
miniatura|Bărbat și femeie în Deoarece animalele își pot schimba orientarea în raport cu mediul, iar apendicele precum membrele sau tentaculele își pot modifica poziția față de corpul principal, termenii de poziție se raportează întotdeauna la animal aflat în . Acest lucru previne confuziile terminologice atunci când se descrie același animal în posturi diferite.
La om, aceasta presupune corpul în poziție verticală, cu brațele pe lângă corp și palmele orientate anterior. La patrupede, poziția standard este cea în picioare, cu toate cele patru membre pe sol și capul orientat înainte. La pești, poziția standard este cu abdomenul orientat în jos și apendicele în poziție neutră.
Planuri
miniatura|Planurile anatomice standard la om și capră: Termenii anatomici descriu structurile în raport cu trei principale, utilizate în domenii precum imagistica medicală, embriologie și studiul mișcării.
Cele trei orientări principale sunt:
— divid corpul în părți stângă și dreaptă; planul central este . (sau frontal) — divide corpul în părți anterioară și posterioară; la patrudrupede este denumit plan dorsal. — perpendicular pe celelalte două planuri. Planurile sagitale și planurile transversale sunt utilizate ca linii anatomice pentru a delimita regiunile corpului. Există mai multe planuri transversale cu relevanță clinică în divizarea trunchiului în segmente. Printre acestea se numără , și .
Axe miniatura|Axe anatomice la om, similare pentru alte vertebrate bipede ortograde Cele trei axe anatomice ale unui vertebrat se formează în , înainte și în timpul . Axele principale ale unui organism cu sunt:
axa stânga–dreapta; axa craniocaudală; axa anteroposterioară.
Organismele asimetrice pot avea axe diferite.
Termeni principali
Superior și inferior În umană, superior (sau cranial) desemnează o structură mai apropiată de cap, iar inferior (sau caudal) desemnează o structură mai apropiată de picioare. În anatomia veterinară, acești termeni sunt înlocuiți, de regulă, cu dorsal și ventral.
Anterior și posterior Anterior descrie ceea ce este situat în față, iar posterior ceea ce este situat în spate. În anatomia veterinară, termenii sunt rezervați în special pentru structurile capului, fiind înlocuiți în restul corpului de cranial și caudal.
Dorsal și ventral Dorsal desemnează partea posterioară sau superioară a unui organism ori organ, iar ventral partea anterioară sau inferioară.
Medial și lateral Lateral desemnează o structură situată spre marginile corpului, iar medial o structură situată mai aproape de . Termeni derivați includ contralateral, ipsilateral, bilateral și unilateral.
Termenii și descriu deviații ale unui os sau ale unei articulații în plan coronal, spre sau dinspre linia mediană.
Proximal și distal
Termenii proximal () și distal () sunt utilizați pentru a descrie părți ale unei structuri care sunt apropiate, respectiv îndepărtate de masa principală a corpului. Astfel, brațul superior la om este proximal, iar mâna este distală. Masa principală este considerată centrul corpului, sau inima.
„Proximal” și „distal” sunt frecvent utilizate la descrierea apendicelor, precum , tentaculele și membrele. Deși direcția indicată de „proximal” și „distal” este întotdeauna, respectiv, către sau departe de punctul de atașare, o structură poate fi proximală sau distală în raport cu un alt reper. Astfel, cotul este distal față de o leziune de pe brațul superior, dar proximal față de o leziune de pe antebraț.
Această terminologie este utilizată și în biologia moleculară și, prin extensie, în chimie, unde se referă la poziția atomică din cadrul generale a unui compus.
Rostral, cranial și caudal
Există termeni specifici pentru a descrie cât de aproape sau de departe se află o structură față de capul sau coada unui animal. Pentru apropierea de cap se folosesc trei termeni distincți:
Rostral () descrie o structură situată către regiunea orală sau nazală sau, în cazul creierului, către extremitatea lobului frontal. Cranial () sau cefalic () descrie apropierea de capul organismului. Caudal () descrie apropierea de extremitatea posterioară a organismului.
Acești termeni sunt preferați în medicina veterinară și sunt utilizați mai rar în medicina umană. De exemplu, la cal ochii sunt caudali față de nas și rostrali față de partea posterioară a capului.
La om, „cranial” și „cefalic” sunt utilizați pentru a desemna craniul, termenul „cranial” fiind mai frecvent. „Rostral” este rar utilizat în umană, dar apare în embriologie și neuroanatomie. În mod similar, „caudal” este folosit mai ales în embriologie și neuroanatomie și doar ocazional în anatomia umană generală. Axa „rostrocaudală” se referă la linia curbată a neuraxului, de la frunte (rostral) către extremitatea caudală.
Central și periferic Termenii „central” și „periferic” se referă la distanța față de sau departe de centrul unei structuri, care poate fi un organ, o regiune a corpului sau o structură anatomică. De exemplu, sistemul nervos central și sistemul nervos periferic.
Central () descrie o structură situată în centru sau aproape de centru. De exemplu, traversează central corpul, iar din ele se ramifică numeroase vase mai mici.
Periferic () descrie o structură situată mai aproape de suprafața corpului, precum un nerv periferic.
Superficial și profund Acești termeni se referă la distanța unei structuri față de suprafață.
Profund descrie o structură situată mai departe de suprafața organismului. De exemplu, al abdomenului este profund față de piele. Termenul „profund” este unul dintre puținii termeni anatomici de localizare care nu provin direct din latină, ci din engleza veche; echivalentul latin ar fi „profundus”.
Superficial () descrie o structură situată aproape de suprafața externă a organismului. De exemplu, la nivelul pielii, epiderma este superficială față de hipoderm.
Termeni combinați
Mulți termeni anatomici pot fi combinați pentru a indica simultan poziția pe două axe sau direcția unei structuri. De exemplu, anterolateral descrie o poziție situată atât anterior, cât și lateral față de axa corpului, cum este masa principală a mușchiului pectoral mare. Termenul poate descrie și direcția sau traiectul unor structuri, precum sistemul anterolateral din măduva spinării sau .
Un alt termen este anteromedial, utilizat, de exemplu, pentru arterele centrale anteromediale.
În structurile interne ale creierului și măduvei spinării din cadrul sistemului nervos central, termenii dorsal și ventral și combinațiile lor sunt frecvent utilizați în locul termenilor anterior și posterior. De exemplu, include regiuni precum și . Regiunea dorsomedială poate fi subdivizată în structuri precum și .
Proximodistal desemnează axa unui apendice (de exemplu, un braț sau un picior), de la extremitatea distală către punctul de atașare proximal la corp.
În radiologie, diverse utilizează terminologie bazată pe direcția fasciculului de raze X, inclusiv proiecția din față spre spate (anteroposterior), din spate spre față (posteroanterior) și proiecția laterală. Termenii combinați erau anterior despărțiți prin cratimă, însă în prezent aceasta este, de regulă, omisă.
Modificatori
Mai mulți termeni sunt utilizați frecvent ca prefixe:
Sub- – indică poziționarea dedesubt sau inferior; de exemplu, țesut subcutanat. Hipo- – indică poziționarea sub; de exemplu, nervul hipoglos. Infra- – indică poziționarea sub sau în interior; de exemplu, . Inter- – indică poziționarea între; de exemplu, . Supra- – indică poziționarea deasupra; de exemplu, . Ab- și Ad- – indică îndepărtarea sau apropierea; de exemplu, .
Alți termeni și cazuri speciale
Repere anatomice
Localizarea structurilor anatomice poate fi descrisă și în raport cu diferite utilizate în anatomie, , chirurgie și radiologie.
Structurile pot fi descrise ca fiind situate la nivelul unei anumite vertebră, în funcție de segmentul coloanei vertebrale în care se află. Poziția este adesea abreviată. De exemplu, structurile aflate la nivelul celei de-a patra pot fi notate „C4”, la nivelul celei de-a patra „T4”, iar la nivelul celei de-a treia „L3”. Deoarece sacrul și coccisul sunt fuzionate, acestea sunt utilizate mai rar ca repere de localizare.
Referințele pot proveni și din anatomia de suprafață, folosind repere aflate pe piele sau vizibile sub aceasta. De exemplu, structurile pot fi descrise în raport cu , sau .
Liniile anatomice sunt linii teoretice, trasate folosind plane transversale orizontale sau plane sagitale verticale, utilizate pentru descrierea localizării anatomice. De exemplu, linia medioclaviculară este folosită în cadrul pentru palparea al inimii, iar sunt repere pentru regiunea axilară. Alte tipuri de linii anatomice includ liniile nuchale curbe ale osului occipital și ale iliumului.
Gură și dinți
Pentru descrierea gurii și a dinților se folosesc termeni specializați. Domenii precum osteologia, paleontologia și stomatologia utilizează termeni specifici de localizare, deoarece, deși dinții sunt aliniați pe axele principale ale maxilarelor, pot exista relații spațiale care necesită o terminologie distinctă; de exemplu, dinții pot fi rotiți, iar în aceste situații termeni precum „anterior” sau „lateral” devin ambigui.
De exemplu, termenii „distal” și „proximal” (sau „mezial”) sunt utilizați pentru suprafețele dinților individuali în raport cu centrul , iar „medial” și „lateral” sunt folosiți în sens standard, raportat la planul median. Alți termeni includ „bucal” () și „palatinal” (), care descriu structuri apropiate de obraz și de .
Mâini și picioare