„Fructul pomului otrăvit” () este o metaforă juridică folosită pentru a descrie probele obținute ilegal. Logica terminologiei este că, dacă sursa („pomul”) probei sau proba însăși este viciată, atunci orice se obține din ea („fructul”) este, la rândul său, viciat.

Statele Unite Doctrina care stă la baza denumirii a fost descrisă pentru prima dată în , 251 U.S. 385 (1920).Silverthorne Lumber Co. v. United States, 251 U.S. 385 (1920)See also Termenul a fost folosit pentru prima dată de judecătorul în (1939).

Astfel de probe nu sunt, în general, admisibile în instanță. De exemplu, să presupunem că un polițist a obținut cheia unui dulap dintr-o gară în cursul unei percheziții domiciliare care era , deoarece încălca Al IV-lea Amendament. Orice probă privind o infracțiune care provine din acel dulap ar fi, cel mai probabil, exclusă în temeiul doctrinei „fructului pomului otrăvit”. A se vedea și United States ex rel. Chennault v. Smith (1973). Totuși, mărturia unui martor descoperit prin mijloace ilegale nu ar fi neapărat exclusă, datorită „doctrinei atenuării”, care permite admiterea anumitor probe sau mărturii în instanță dacă legătura dintre conduita ilegală a poliției și proba sau mărturia rezultată este suficient de atenuată. De exemplu, un martor care depune mărturie în mod liber și voluntar reprezintă un factor intervenient independent suficient pentru a „atenua” legătura dintre descoperirea ilegală de către guvern a martorului și mărturia voluntară a acestuia (United States v. Ceccolini, 435 U.S. 268 (1978)).

Doctrina „fructului pomului otrăvit” este o extindere a , care, sub rezerva unor excepții, împiedică admiterea într-un proces penal a probelor obținute cu încălcarea celui de-Al Patrulea Amendament. La fel ca regula excluderii, doctrina fructului pomului otrăvit are scopul de a descuraja poliția să folosească mijloace ilegale pentru obținerea de probe.

Doctrina este supusă la patru excepții principale. Probele viciate sunt admisibile dacă: au fost descoperite parțial ca urmare a unei ; sau , în pofida sursei viciate; sau lanțul de cauzalitate dintre acțiunea ilegală și proba viciată este prea atenuat; sau mandatul de percheziție nu a fost considerat valabil pe baza unei , dar a fost executat de agenți guvernamentali cu bună-credință .

Doctrină contrastantă

Australia Doctrina americană a fructului pomului otrăvit a fost, în general, respinsă de instanțele și legiuitorii din Australia. Instanțele au avut tendința de a respinge probele atunci când există un risc serios de lipsă de fiabilitate, însă atunci când probele sunt obținute ilegal sau necorespunzător, interesul de a descuraja poliția să recurgă la tratamente ilegale, necorespunzătoare sau inechitabile față de acuzat este pus în balanță cu interesul public de a asigura că cei care comit infracțiuni sunt aduși în fața justiției, precum și cu gravitatea infracțiunilor săvârșite. Prin urmare, probele obținute necorespunzător sunt de câteva ori mai susceptibile de a fi excluse în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, precum deținerea de droguri sau tulburarea ordinii publice, decât în cazul unor infracțiuni mai grave, precum jaful și omorul.

Anglia și Țara Galilor Nu există o regulă comparabilă în dreptul englez. Instanțele engleze s-au bazat pe cauza Curții de Apel R v Leathem (1861) 8 Cox CC 498 pentru a admite probe indiferent de legalitatea sursei. Aceasta este poziția generală. Există o excepție specifică în legătură cu confesiunile și recunoașterile, pe care judecătorii de fond au puterea discreționară de a le exclude. (R v Sang (Leonard Anthony)) A.C. 402 https://uk.westlaw.com/Document/I64FA9720E42811DA8FC2A0F0355337E9/View/FullText.html

Totuși, instanțele au o largă putere discreționară, în temeiul secțiunii 78 din , de a exclude probele dacă admiterea lor ar face procedura inechitabilă. În special, instanțele sunt considerate autoritate publică în sensul secțiunii 6 din și, ca atare, sunt mai predispuse să excludă probele atunci când admiterea lor ar încălca drepturile omului ale unei persoane garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, ele nu sunt obligate să excludă întotdeauna astfel de probe; de exemplu, în Jones v University of Warwick WLR 954, Curtea de Apel a constatat că instanța de fond putea să-și exercite puterea discreționară pentru a admite probe obținute prin încălcarea proprietății și prin supraveghere ilegală, cu încălcarea articolului 8. În UKHL 71, Camera Lorzilor a constatat că obligațiile Regatului Unit în temeiul articolului 15 din , de la care nu sunt permise derogări, impuneau ca probele obținute prin încălcarea articolului 3 (adică prin tortură) să fie absolut inadmisibile.

Deși probele strânse prin mijloace ilegale pot fi admisibile, acele mijloace ilegale pot expune totuși partea care dorește să se sprijine pe ele unor riscuri juridice, precum urmărirea penală, răspunderea civilă, sau pierderea (Dubai Aluminium Company Ltd v Al Alawi EWHC J1203-3).

India Inspirată din tradiția engleză, doctrina nu are un corespondent în India, iar instanțele admit probele chiar dacă au fost obținute ilegal (furate etc.), mai ales dacă ele ajută la dovedirea vinovăției sau nevinovăției. Calitatea probelor poate fi suspectă, însă poziția potrivit căreia proba nu ar trebui deloc luată în considerare nu este una adoptată de instanțele indiene.

Există și alte considerente privind admisibilitatea probelor, cum ar fi dacă acestea au fost obținute sub constrângere sau prin alte încălcări ale drepturilor omului, inclusiv ale vieții private în epoca modernă, ori „dacă efectul lor prejudiciabil asupra juriului era de natură să depășească valoarea lor probatorie”. Totuși, acest articol tratează doar problema luării în considerare a probelor în cazul în care chiar sursa lor ar putea fi nelegală.

Curtea Supremă a Indiei, cea mai înaltă instanță de apel și instanță constituțională a Indiei, s-a pronunțat de mai multe ori asupra chestiunii, în mod decisiv în 1971, hotărând împotriva aplicabilității acestei doctrine în India.

În controversa din 2019 privind , , , a susținut în fața unui complet de trei judecători al instanței, din care făcea parte și , că documentele oficiale clasificate, sustrase de la guvern — care se întâmpla să fie esențiale pentru cauza respectivă — nu ar trebui luate în de către instanță, deoarece erau clasificate, iar sustragerea și scurgerea lor ulterioară către un ziar constituiau o infracțiune potrivit . , din complet, a remarcat că „chiar și probele furate pot fi examinate de instanță. Este un principiu bine stabilit în temeiul ”, în timp ce președintele instanței, , a întrebat dacă ar fi corect ca instanța să ignore susținerea unui alibi (a unui acuzat) dacă aceasta s-ar baza pe probe furate. Al treilea membru al completului, , a remarcat în plus că, chiar dacă argumentul procurorului general ar fi fost corect, orice probă ar fi admisibilă dacă ea ar instanței.

Admisibilitatea probelor în instanțele indiene depinde în primul rând de relevanță și abia apoi de sursă. În special, Curtea Supremă este împuternicită de să dispună prezentarea în fața sa a oricărui document. De fapt, în hotărârea din 1971 menționată mai sus, Curtea Supremă se sprijină pe R v Leathem (1861).

Totuși, sunt luate în considerare protecțiile împotriva autoincriminării — un drept garantat de Constituție — iar probele obținute sub constrângere vor constitui temei pentru respingerea valabilității lor, însă nu doar nelegalitatea sursei, în sine.

Irlanda În Irlanda, singura interdicție absolută privind admiterea probelor obținute ilegal este situația în care acestea au fost obținute cu bună știință cu încălcarea drepturilor constituționale. Probele obținute cu încălcarea drepturilor constituționale, atunci când această încălcare a fost neintenționată, sau atunci când au fost obținute ilegal, dar fără încălcarea unor drepturi constituționale, pot fi admise."Evidence that has been collected unlawfully" https://www.citizensinformation.ie/en/justice/evidence/unlawfully_obtained_evidence.html

Suedia Sistemul judiciar din Suedia urmează principiul , adică „libera apreciere a probelor”, în cadrul căruia toate părțile pot prezenta și utiliza orice probe disponibile, indiferent de sursă sau de modul în care au fost obținute. Revine apoi instanței sarcina de a aprecia probele. Dacă s-a comis o infracțiune la obținerea probelor, acestea pot fi totuși folosite în proces, iar partea acuzată pentru acea faptă poate fi judecată ulterior pentru infracțiunea comisă la obținerea lor. În același timp, instanța poate lua acea infracțiune în considerare atunci când evaluează valoarea și impactul probelor.

Note

Vezi și

, , ,

Dovadă (drept) Investigare criminală Izvor de drept Principiile generale ale dreptului Probă circumstanțială

Categorie:Termeni juridici Categorie:Justiția în Statele Unite ale Americii Categorie:Concepte juridice Categorie:Doctrine Categorie:Drept procesual Categorie:Metafore Categorie:Reglementări