Gheorghe Gheorghiu-Dej

Gheorghe Gheorghiu-Dej (numele la naștere Gheorghe Gheorghiu,Numele de Dej și l-a adăugat după ce fusese închis disciplinar în orașul Dej. ; ) a fost liderul comunist al României din 1947 până la moartea sa și președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961–19 martie 1965.

Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin, iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a Uniunii Sovietice, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii.

Tinerețea

Gheorghe Gheorghiu s-a născut într-o familie de muncitori bârlădeni, tatăl era Tănase Gheorghiu și mama sa, Ana. La vârsta de doi ani a fost înfiat de unchiul său Nicolae Gheorghe Ionescu din Moinești, Bacău și a urmat învățământul gimnazial în actuala școală nr. 1 „Ștefan Luchian”. După terminarea școlii a lucrat la o fabrică de cherestea, la o țesătorie, iar apoi s-a angajat la meșteri dogari din Piatra Neamț și Moinești.Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989. Dicționar. Coordonator: Florica Dobre. Studiu introductiv: Nicoleta Ionescu-Gură. Editura Enciclopedică, București 2004. Articolul: Gheorghiu-Dej Gheorghe, p. 291. ISBN 973-45-0486-X. S-a calificat în meseria de electrician la societatea petrolieră „Steaua Română” din Moinești, iar apoi a lucrat la atelierele CFR Galați. A participat la greva generală a muncitorilor din Valea Trotușului, în anul 1920. Între anii 1919 și 1921 a lucrat ca electrician la Câmpina, după care s-a întors la Galați, unde s-a angajat ca electrician la o stație de triaj. Transferul de la stația din Galați la stația de triaj din orașul Dej (ca urmare a acuzației de „agitație comunistă”) i-a adus și supranumele „Dej”. De-a lungul timpului, i se va spune „Machiavelli al Balcanilor” pentru că avea o „formidabilă capacitate de intrigă și manipulare”.Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, ed. Univers, București, 1995 pp. 94 și 107; citat în: Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent 2011, p. 234.

În 1926 s-a căsătorit la Galați, cu Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar. Au avut două fiice: Vasilica (viitoarea actriță de cinema Lica Gheorghiu, n. 15 martie 1928) și Constanța („Tanți”), născută în 1931.Biografie Lica Gheorghiu, accesat 22 ianuarie 2014.

În 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist din România. A fost arestat între martie 1933 și august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele CFR Grivița din București.

La 2 februarie 1933, muncitorii ceferiști de la Atelierele CFR Grivița din București au declanșat o grevă, după ce guvernul anulase înțelegerile mai vechi cu privire la condițiile de muncă. Greva s-a extins și la ceferiștii din Cluj și Iași. La 14 februarie au fost arestați Gheorghiu-Dej și alți membri ai Comitetului Central de Acțiune, iar în 16 februarie au avut loc ciocniri violente între muncitori și poliție în care au murit câțiva ceferiști. Dej a fost judecat ca instigator, alături de Constantin Doncea, Chivu Stoica, Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie și Gheorghe Vasilichi și de alți 100 de „agitatori”. La 19 august 1933Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965. Trad. din l. engl. de Lucian Leuștean a lucrării autorului "Communist Terror in Romania. Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965". (1999). Iași, Polirom, 2001, p. 25. ISBN: 973-683-783-1 a fost condamnat prin Sentința nr. 571 la 12 ani de muncă silnică, în urma procesului de la Craiova, începându-și ispășirea pedepsei în închisoarea Doftana, lângă Câmpina, trecând și la penitenciarul Caransebeș și pe la lagărul de la Târgu Jiu. În 1936 este ales în absență, membru al CC al PCdR, devenind lider al facțiunii din închisori a partidului (termenul face distincția dintre comuniștii încarcerați în țară și cei aflați în exil în Uniunea Sovietică – facțiunea moscovită). Și-a consolidat autoritatea în interiorul organizației de partid a închisorilor cu ajutorul unui grup de agenți sovietici închiși în România: Pintilie Bodnarenko-Pantiușa, Serghei Nikonov - Nicolau, Petea Gonciaruk, Vasile Bucikov, Mișa Posteuca etc.Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej. Prefață de Mircea Mihăieș. Editura UNIVERS, București, 1995, p. 64, ISBN 973-34-0324-5

Grupul din țară al Partidului Comunist care și-a petrecut anii de război în lagărul de la Târgu Jiu îi includea pe Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și Alexandru Moghioroș.Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României.Editura CORINT, București, 2002, p. 409. ISBN 973-653-215-1miniatura|left|Dej (primul din dreapta) în curtea închisorii din Craiova în timpul procesului conducătorilor luptelor de la C.F.R. Grivițaminiatura|220x220px|Desen reprezentând pe Gheorghe Gheorghiu la vârsta de 18 ani împărțind manifeste printre muncitorii de pe Valea Trotușului, posibil Moinești (1919)Dat fiind statutul său de lider comunist de frunte, este transferat în lagărul de la Târgu Jiu în timpul regimului lui Ion Antonescu, aici petrecându-și cea mai mare parte a detenției în timpul celui de-al doilea război mondial. Închis în aceeași celulă cu Nicolae Ceaușescu, devine mentorul politic al acestuia din urmă. La 12 august 1944, înainte de lovitura de stat, a evadat din închisoare,

A fost ales Secretar general al Partidului Comunist Român la Conferința națională din 16 octombrie 1945 și a condus PCR în colaborare cu Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, care au fost aleși membri ai Biroului Politic și secretari. A reușit să dețină controlul asupra partidului în mai-iunie 1952, când a epurat partidul de membrii facțiunii moscovite, "antipartinice", în frunte cu Ana Pauker (liderul neoficial al partidului de la terminarea războiului care sosise de la Moscova la București și care s-a bucurat multă vreme de sprijinul lui Stalin). În guvernul generalului Sănătescu a fost ministru al Comunicațiilor și lucrărilor publice. La mijlocul lunii ianuarie 1945, Gheorghiu-Dej și Ana Pauker au făcut o călătorie la Moscova pentru convorbiri cu conducătorii de partid sovietici, Stalin și Viaceslav Molotov. În urma acestei întâlniri, Gheorghiu-Dej și comuniștii din jurul său s-au asigurat de sprijinul de care aveau nevoie în drumul lor spre cucerirea puterii.P. D. Quinlan, Clash over Roumania , Los Angeles, 1977, p. 120 După întoarcerea delegației, Frontul Național Democrat - o coaliție politică promovată de către Partidul Comunist - a inițiat o campanie sistematică pentru înlocuirea guvernului Rădescu cu un guvern propriu. La 6 martie 1945, Regele Mihai a anunțat formarea unui guvern condus de Petru Groza, care fusese impus de către Uniunea Sovietică.

Ascensiunea în PCR ca secretar general La 16 octombrie 1945 a fost convocată prima Conferință Națională a Partidului Comunist Român, la care delegații au ales un Comitet Central, un Birou Politic, format din Gheorghiu-Dej - secretar general, Ana Pauker și Teohari Georgescu -secretari.Keith Hitchins, România 1866-1947, trad. George G. Potra, Delia Răzdolescu. Ed. a IV-a, Humanitas, București, 2013, p. 591 În raportul prezentat Conferinței, Gheorghiu-Dej a propus industrializarea țării, cu accent pe industria grea și pe crearea unor noi surse de energie, în special prin electrificare.

La 1 decembrie 1946, Gheorghiu-Dej, secretar general al Partidului Comunist, a obținut conducerea Ministerului Economiei Naționale (care a fost numit în anul următor Ministerul Industriei și Comerțului), a cărui funcție principală era mobilizarea tuturor resurselor țării în vederea îndeplinirii politicii economice comuniste. În această calitate, el a avut grijă să fie îndeplinite obligațiile economice ale României față de Uniunea Sovietică, în conformitate cu prevederile armistițiului din 1944, și a estimat resursele și bogățiile naționale în perspectiva naționalizării. Această sarcină specială a presupus deplasări repetate la Moscova.

În 1946-1947 Gheorghiu-Dej a fost membru al delegației române conduse de Gheorghe Tătărescu la tratativele de pace de la Paris. Delegația română pentru negocierile de pace cu România, de la Paris, condusă de Tătărescu, a inclus pe Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu. Ei au încercat la negocieri, fără succes, să obțină recunoașterea statutului de cobeligeranță pentru România, dar pe de altă parte, nu au obiectat față de anexarea sovietică a Basarabiei și a Nordului Bucovinei.

La 5 octombrie 1947 s-a ținut ultimul congres al Partidului Social Democrat la care au participat ca invitați Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, la care a fost adoptată cu aclamații o rezoluție cu privire la unirea cu Partidul Comunist. După formarea Partidului Muncitoresc Român, fostul Partid Social Democrat condus de Titel Petrescu a fost dispersat prin intimidarea și arestarea activiștilor săi, liderul însuși, Titel Petrescu, a fost arestat în mai 1948 și întemnițat fără judecată.

La primul Congres, desfășurat la 21-23 februarie 1948, al noului Partid Muncitoresc Român, alcătuit prin fuziunea dintre PCR și Partidul Social Democrat, Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general, iar Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost numiți în secretariatul partidului și în Biroul Politic. Lucrețiu Pătrășcanu nu a mai fost ales în nici unul dintre forurile conducătoare ale partidului, iar la scurt timp după aceea a fost demis din funcția de Ministru al Justiției.

În cadrul Secretariatului C.C. al P.M.R. a coordonat activitatea Comisiei Controlului de Partid, Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R., Secțiilor de Industrie Grea și Agrară ale C.C. al P.M.R. și Direcției Treburilor a C.C. al P.M.R. (din 7 octombrie 1955).

Lider al României Regimul Dej se caracterizează prin lupta pentru epurarea politică în interiorul partidului și eliminarea adversarilor, epurare care a cunoscut trei etape:Regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej Prima etapă începe în 1946 prin lichidarea/asasinarea lui Ștefan Foriș, secretar general al Partidului până în aprilie 1944, și atinge punctul culminant în 1948 prin arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu care a fost condamnat la moarte și executat. Responsabilitatea pentru decizia de înlăturare a lui Foriș a fost pe bună dreptate atribuită lui Dej în perioada comunistă, însă există bănuieli că hotărârea fusese luată la Moscova, deoarece un rol esențial în punerea ei în practică a fost jucat de Emil Bodnăraș.Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965. Trad. de Lucian Leuștean, Polirom, Iași, 2001, p. 120. ISBN 973-683-783-1 Bodnăraș i-ar fi înmânat lui Foriș o notă dactilografiată prin care i se ordona să predea toate materialele partidului și prin care era autorizată arestarea sa la domiciliu. Bodnăraș i-a spus lui Foriș că ordinul venise din Uniunea Sovietică. A doua etapă a epurării a vizat pe Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Vasile Luca a fost arestat în 16 august 1952, condamnat la moarte în 1954, pedeapsă comutată în închisoare pe viață.Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent. Iași, POLIROM, 2011, p. 237 Ana Pauker a fost arestată în 20 februarie 1953, pentru o vreme, după care a trăit uitată în București. Teohari Georgescu a fost eliminat din conducerea de partid și de stat o dată cu Ana Pauker și Vasile Luca. Teohari Georgescu a fost reabilitat politic de Ceaușescu și reintrodus în Comitetul Central.