Tighina

Tighina (în turcă Bender însemnă „port”; în , în ), este un oraș cu statut de municipiu din Republica Moldova, regiunea istorică Basarabia. Tighina este amplasat la 61 km mai la sud-est de Chișinău. În componența orașului sunt incluse comuna Proteagailovca și satul Gîsca.

Începând cu 1992, în urma războiului din Transnistria, orașul și localitățile înconjurătoare se află sub controlul autoproclamatei „Republici Moldovenești Nistrene” (Transnistria), deși se află pe malul drept (basarabean) al Nistrului.

Nume Atât în trecut, cât și în prezent localitatea apare în publicații cu două denumiri: Tighina și Bender. Tighina este un nume utilizat, de regulă, în publicațiile în limba română, pe când Bender e folosită în tipăriturile oficiale.

Denumirea „Bender” a fost preluată oficial de statul moldovenesc, în ciuda protestelor profesorilor, istoricilor și lingviștilor, care subliniază că atât autoritățile țariste, cât și sovietice au promovat sistematic denumirile străine în dauna celor românești, dar că guvernul Republicii Moldova nu ar trebui să procedeze la fel, cu atât mai mult cu cât nicio tentativă de a complace forțelor separatiste nu le-a determinat pe acestea să accepte legalitatea republicană, nici măcar în momentul când la Chișinău au ajuns la putere comuniștii.Anatol Petrencu, adaos la lucrarea În serviciul zeiței Clio, ed. Tipografia Centrală a Universității de Stat din Moldova, 2001.

Denumirea de Tighina era cunoscută în sec. 12 și 13 de către navigatorii genovezi instalați la Cetatea Albă, care aveau legături comerciale cu populația băștinașă. La 8 octombrie 1408, când este pentru prima dată atestată documentar, localitatea este înscrisă TeghenaccioPoștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 84., iar la 18 martie 1434 Ștefan al II-lea întărește din nou privilegiul comercial al negustorilor din Liov, dar cu denumirea - Teghenechiciu. O altă gramotă din 24 februarie 1452, denumirea localității este redată într-o formă mai apropiată de cea actuală - Teghinea Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 85.. Deci, din a doua jumătate a secolului XV, așezarea e menționată cu denumirea de Tighina. În 1538 cetatea Tighina este cucerită de turci, care o redenumesc Bender - cuvânt de origine persană ce semnifică: „port”, „oraș portuar”, „oraș fluvial”, „loc de acostare a navelor”. Totuși, în conștiința neamului românesc străvechea localitate a rămas memorabilă peste veacuri cu denumire Tighina. Acest nume și-a găsit confirmarea documentară și a circulat în graiul populației locale timp de secole .

Moldovenii nicicând nu i-au zis "Bender"Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 87., ci au continuat să o numească "Tighina". Drept dovadă ne servesc letopisețile cronicarilor. Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei” relatează: La 1584 «când au prădat cazacii Tighina și au arsu», «niște cazaci au prădat sate din sus de Tighina» etc. Miron Costin în cronica sa menționează despre moartea în 1661, «La Tighina», a domnitorului Ștefăniță Lupu și despre faptul că «birul țării era legatu la Tighina pre acele vremi...». Destul de frecvent utilizează toponimul Tighina Ion Neculce, cronica căruia se încheie în anul 1743. În letopisețul lui numărăm 68 de mențiuni .

Numele vechi al localității îl întâlnim și în unele documente și publicații din străinătate apărute după 1538. De exemplu, în tratatul rus de geografie „Cartea planului mare” (rus.: „Книга Большому Чертежу”), editată în 1627, se scrie: Teghin, Teaghin și Teaghinea. În actele poloneze și latinești, Tighina figurează ca: Tehinia, Tehyna, Teghinea, Tighinea, Thehina, Tehin, Thehinea, Tehyn și Tekin.

Denumirea de Bender datează dintr-o epocă mult mai târzie, fiind impusă uzului oficial de către autoritățile țariste abia în sec. al XIX-lea. Acest lucru s-a făcut cu scopuri propagandiste, mai exact, pentru a eterniza biruințele armatei rusești asupra turcilor, concepție și viziune străină tradițiilor românești istorice și culturale, un argument relativ neverosimil, din moment ce armata rusa nu ar fi putut sa eternizeze biruințele asupra turcilor, impunând localităților numele date de turci.

Deși topicul „Tighina” a fost neglijat de ruși, el nu a dispărut nici în secolul al XIX-lea. În proza scriitorului rus Nicolai Nadejdin „O promenadă prin Basarabia”: «noaptea am trecut pe lângă renumita cetate Bender, numită în limba localnicilor Tighino»Poștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 88..

În timpul primului Război Mondial s-a încercat să se revină la vechea denumire de Teagin sau Tighina. În 1916, Zemstva municipală se adresează către cea de a XLVIII-a adunarea generală a zemstvei Bender, rugând-o că, în caz dacă acceptă ideea înapoierii orașului Bender denumirea sa seculară de "Tighina", să autorizeze zemstva municipală să facă demersul necesar. Adunarea generală a acceptat și a expediat o scrisoare gubernatorului Basarabiei în care i se cerea să aprobe schimbarea numelui orașului Bender în "Tighina". Din cauza revoluțiilor din 1917, cererea nu a fost examinatăPoștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 90.. Localitatea își recapătă vechea denumire doar în 1918, după unirea Basarabiei cu România.

În 1940, și ulterior în 1944, Basarabia este ocupată de către Uniunea Sovietică și orașul iarăși este denumit Bender. Recunoscând că denumirea de „Benderî” este străină orașului din punct de vedere istoric și etnografic, în 1949 Comitetul executiv și Comitetul orășenesc la Partidului Comunist al Moldovei, într-o hotărâre comună propunea Consiliului de Miniștri ai R.S.S.M. și Comitetului Central P.C. al Moldovei să redenumească localitatea în „Dnestrovsk”. În 1950, Comitetul executiv orășenesc roagă Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S.M. să schimbe denumirea orașului din „Benderî” în „Suvorov” (în legătură cu aniversarea a 150 ani de la moartea comandatului rus A. Suvorov). Niciunul din aceste demersuri nu a fost examinat de către organele implicate. În 1956, se mai încearcă odată de a schimba denumirea în „Dnestrogorsc” sau „Tkacenko”. Dar propunerea nu a fost realizatăPoștarencu, D. Din istoria Tighinei, 1992, p. 90 - 91..

După evenimentele de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, dorința de a schimba numele orașului în „Tighina” a parvenit din partea populației de limbă română. Populația rusofonă, mai numeroasă, s-a opus cu desăvârșire acestor intenții.

Geografie Suprafața municipiului Tighina este de 3867 ha, inclusiv: 1313 ha - terenuri cu destinație agricolă, 532 - terenuri destinate construcțiilor și infrastructurii, 387 ha - terenuri ale fondului silvic, 1361 ha - terenuri ale localitățilorResursele naturale și mediul în Republica Moldova (Culegere statistică). Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (Chișinău, 2010), p. 17. Accesat 28 august 2011..

Hidrografie Tighina este amplasată pe malul drept a fluviului Nistru. Până la oraș, Nistrul coboară pe o pantă ceva mai repede; de aici la mare, panta este foarte slabă: 5 m la 114 km în linie dreaptă sau 43 mm la 1 km. O ușoară înălțare a nivelului Mării Negre (de 5 m) ar duce apele acesteia până la Tighina, ceea ce ar fi realizabil la o mare cu un flux mai puternic Vasile Grosu. Bazinul Nistrului aval de Tighina . Eco-Tiras. Accesat 28 august 2011.. În anii ’70 ai secolului al XX-lea, au fost înălțate digurile de mal, reducând până la minim inundațiile, dar nu le-au exclus pe deplin. Lunca Nistrului se găsește astăzi într-o fază de acumulare, cu excepția pragurilor văii. De la Tighina la vale, terasa nu se mai poate urmări morfologic, ea coboară mereu în urma scufundării regiunii dinspre Marea Neagră .

Istorie

Arheologie Cercetările arheologice ne permit să afirmăm că cei dintâi locuitori ai orașului au fost triburile geto-dacice, urmele cărora au fost descoperite în regiunea cetății Tighina, precum și în satele din apropiere – Chițcani și Varnița Nicu, V; Trofimov, R. Bender. Localitățile Republicii Moldova, 1999, p. 400.. Pe teritoriul orașului au fost descoperite diferite materiale arheologice din epoca timpurie a fierului, secolele IV-III î.e.n. După cucerirea geto-dacilor de către romani și formarea provinciei Dacia, pe vatra actuală a Tighinei au apărut 3 așezări umane: unul pe locul palatului de cultură, altul în suburbia Hamutovca, iar al treilea pe locul cetății de piatră Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chi.: Editura Știința, 2003, p. 411. ISBN 9975-67-297-3. Pe vatra din Hamutovca, la suprafața solului au fost găsite bucăți de lut ars, care provin de la casele făcute din nuiele și unse cu lut, resturi de vase din lut și alte obiecte ale perioadei menționate . Pe celelalte vetre au fost colectate diferite obiecte, în special vase de argilă, din perioada romană. Localitățile s-au menținut până la invazia hunilor în 376 e.n.

În componența Moldovei

thumb|220px|Carol al XII-lea al Suediei în timpul Încăierării de la Bender Unii cercetători presupun că istoria Tighinei începe încă din timpurile străvechi și că prin secolul al XII-lea negustori genovezi ar fi întemeiat aici o factorie, un punct comercial de schimb cu țările străin. Conform istoricului Vasile Spinei din Iași, vadul de la Tighina era protejat de o fortăreață autohtonă românească încă din secolele IX-XI. Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul menționează, în secolul X, un oraș pe locul actualei urbe. Conform istoricului Ion Chirtoagă, în timpul dominației cumane, secolele XI-XIII, orașul se numea deja Tighina, iar „Tighina” însemna în limba cumană „trecătoare” Reniță, Lucian. Tighina . Natura, nr. 5 (219), mai 2010, p. 15 - 16.. Totuși, prima atestare documentară a orașului datează din 1408, din vremea lui Alexandru cel Bun. Într-un document, scris în limba slavonă, ce oferea diverse privilegii comercianților din Liov, orașul este menționat ca punct vamal cu denumirea Teghenecheciu [ТѦГѦНѦКѦЧЮ]:Nicu, V; Trofimov, R. Bender. Localitățile Republicii Moldova, 1999, p. 401.Costăchescu, M. Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare, volumul II. Documente interne: urice (ispisoace), surete, regeste, traduceri (1438-1456); documente externe: acte de împrumut, de omagiu, tractate, solii, privilegii comerciale, salv-conducte, scrisori (1387-1458). Iași: Viața Românească, 1932, p. 633-636.

La 24 februarie 1452, Alexandru cel Bun confirmă mănăstirii Bistrița hotarul ei de pe râul Botna, împreună cu toate iezerele, cu două mreje pe Nistru și cu o prisacă, interzicând, totodată, dregătorilor domnești de la Tighina să mai încaseze, în hotarul călugărilor, plățile vamală și pentru vite. În aceste document denumirea vămii este scrisă Teghina.Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul II (1449-1486). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976, p. 19, 20.

Ca cetate de frontieră Tighina s-a dezvoltat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care a construit o cetate din pământ și lemn – o palancă, pentru a apăra trecătoarea de tătari , și a lui Petru Rareș. Cetățuia de pământ era, probabil, rotundă sau semicirculară, avea șanț și val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau făcute locuințe de tip bordei. Acest lucru este demonstrat de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și de diferite obiecte de uz casnic din sec. XV – XVI . La sfârșitul sec. XIV - începutul sec. XV, pe locul unde mai înainte fusese punctul vamal, a fost întemeiat orașul cu același nume.

Raia turcească