Felix Aderca

Felix Aderca sau F. Aderca (; născut ca Froim Zelig Adercu Valentin Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, Cronologie, p. 206. sau Froim Zelig (Froim Zeilic) Aderca, „Lista lui Morar ”, în Realitatea evreiască, nr. 280-281 (1080-1081), august–septembrie 2007 Boris Marian, „Un scriitor care nu merită uitarea ”, în Realitatea evreiască, nr. 292-293 (1092-1093), martie–aprilie 2008 Crohmălniceanu (1994), p. 80; Rotman, p. 174 cunoscut și ca Zelicu Froim Adercu Aderca, Felix , notă biografică pe situl Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman din Craiova; accesat la 1 martie 2010 sau Froim Aderca; n. 26 martie 1891 (), Puiești, județul Tutova – d. 12 decembrie 1962, București) a fost un prozator, romancier, poet, dramaturg, estetician, eseist și critic literar român, de origine evreiască, considerat ca un reprezentant al modernismului literar în cadrul literaturii române.

Ca membru al cercului Sburătorul și prieten apropiat al fondatorului său, Eugen Lovinescu, Aderca a promovat ideile inovației literare, cosmopolitismul și arta de dragul artei, reacționând împotriva dezvoltării curentelor tradiționaliste. Diversele sale lucrări de ficțiune, remarcate prin adaptarea tehnicilor expresioniste în narațiunile convenționale, variază de la romanele psihologice și biografice la scrierile fantastice și științifico-fantastice și aduc, de asemenea, o contribuție considerabilă la literatura erotică.

Respingerea deschisă a tradiției de către Aderca, socialismul și pacifismul său și explorarea de către el a unor subiecte controversate au condus la mai multe scandaluri, făcându-l o țintă principală a atacurilor presei de extrema dreaptă din perioada interbelică. În calitate de membru al comunității evreiești din România și de critic vocal al antisemitismului, scriitorul a fost persecutat de regimurile fasciste succesive înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El și-a reluat apoi activitățile de scriitor și de promotor cultural, dar, după ce a eșuat în procesul de adaptarea completă a stilului său la cerințele stabilite de regimul comunist, a trăit ultimii săi ani de viață în obscuritate.

Căsătorit cu poeta și romanciera Sanda Movilă, Aderca s-a remarcat, de asemenea, prin activitatea sa în cadrul comunității literare interbelice, fiind intervievatorul altor scriitori și persoana care a stimulat inițierea mai multor proiecte jurnalistice colective. Interesul pentru diferitele aspecte ale contribuțiilor sale literare a fost reaprins la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.

Biografie Începutul carierei și activitatea din timpul Primului Război Mondial Froim Aderca era originar din regiunea istorică nord-estică Moldova, fiind născut în satul Puiești din județul Tutova (azi în județul Vaslui). El era unul dintre cei cinci copii ai negustorului Avram Adercu și ai soției sale, Debora Perlmutter,Debora Perlmutter este menționată în studiul de istorie literară a lui Călinescu (p. 792). Cubleșan (p. 79) specifică numărul copiilor. familia sa făcând parte din grupul minoritar al evreilor cărora România le acordase emanciparea politică. Cernat, p. 34 Strămoșii familiei proveneau de pe teritoriul Cehoslovaciei. Doi dintre frații lui Froim, Leon și Victor, au urmat meseria tatălui lor: primul a devenit vânzător de pantofi la Milano (Italia), iar al doilea a fost contabil în Israel. Călinescu, p. 792

După ce și-a completat educația primară la școala din satul natal, Froim și-a petrecut restul copilăriei în orașul Craiova din sud-vestul României și în zona rurală a Olteniei. Avram a început acolo o nouă afacere în parteneriat cu Monopolul de Stat asupra tutunului, iar Froim a urmat studiile secundare la Liceul „Carol I”. Cubleșan, p. 79 Nu și-a putut încheia studiile, deoarece în 1909 a fost exmatriculat „pentru totdeauna din toate școlile din țară”, după ce în teza sa de sfârșit de an a scris că apariția creștinismului era una dintre cauzele decăderii Imperiului Roman; D.A. Teodoru, secretarul general al Ministerului Instrucțiunii Publice, a sosit la Craiova în calitate de anchetator și a considerat că aserțiunea sa despre Isus cel istoric este anticreștină. Crohmălniceanu (1994), p. 80 Froim a participat la adunările unor cenacluri literare, alături de scriitori tradiționaliști, care i-au devenit mai târziu adversari ideologici. A încercat să debuteze ca poet încă din 1907, dar poeziile pe care le-a trimis revistei Sămănătorul i-au fost returnate, dar alte creații literare au apărut în revista craioveană Ramuri, satelitul provincial al Sămănătorului.

Împrietenindu-se cu editorul craiovean Ralian Samitca (al cărui frate, Ignat Samitca, a fost descris ca primul sponsor literar al lui Aderca), Aderca a publicat mai multe creații literare în volum. În 1910 a publicat eseul politic „Naționalism? Libertatea de a ucide” (sub pseudonimul Oliver Willy; eseul a fost republicat în 1922 sub titlul „Personalitatea. Drepturile ei în artă și viață”, cu o prefață scrisă de Constantin Rădulescu-Motru) Crohmălniceanu (1972), p. 422; Cubleșan, pp. 79-80 și prima plachetă de versuri: Motive și simfonii. În 1912 au apărut alte patru plachete de versuri: Stihuri venerice, Fragmente și romanțe, Reverii sculptate și Prin lentile negre. Crohmălniceanu (1972), p. 422 Creațiile sale literare au apărut începând de atunci într-o publicație influentă și mai eclectică, Noua Revistă Română din București. Cernat, pp. 34, 61; Crohmălniceanu (1972), p. 422; Cubleșan, p. 79 Ciclul de poezii care a fost tipărit acolo, marcând debutul său oficial în 1913, este cunoscut sub titlul Panteism. În 1913 s-a căsătorit cu Rubina Penchas, fiica unui zaraf sărac.

După ce a debutat în dramaturgia românească cu versiunea tipărită a „paradoxului teatral” Antractul, Aderca a plecat în același an în Franța, dorind să-și dea acolo examenul de bacalaureat. El a încercat să înceapă o nouă viață la Paris, a participat la cursuri la Sorbona, dar a dus-o greu din punct de vedere financiar în capitala Franței și în 1914 s-a întors în patria sa pentru a-și efectua serviciul militar. Cubleșan, p. 80 În acest interval, în martie 1914, Noua Revistă Română a publicat unul dintre primele sale eseuri critice, „În marginea poeziei simboliste”, care a marcat începutul relațiilor lui Aderca cu mișcarea simbolistă în general și cu cercurile simboliste locale în particular. Pentru un timp el a fost însărcinat cu redactarea secțiunii literare a revistei și, în acest context, a început o polemică publică cu criticul tradiționalist (și evreul emancipat) Ion Trivale. Alte texte pe care le-a scris au fost publicate în Versuri și Proză, un periodic apărut în orașul Iași, asociat adesea cu ultimul val al simbolismului românesc. Cernat, p. 55; Crohmălniceanu (1972), p. 422

După ce a fost martor al izbucnirii Primului Război Mondial încă înainte de intrarea României, Aderca și-a înregistrat experiența în volumul Sânge închegat. Note de război (1915). Boia, p. 133; Cubleșan, p. 86 O mare parte a activității sale jurnalistice a fost formată din articole de opinie pacifiste și socialiste, în care a condamnat în egală măsură țările Antantei și Puterile Centrale. Boia, p. 133; Călinescu, pp. 791-792 Pentru o vreme, el a avut o orientare germanofilă, argumentând că Puterile Centrale erau cele mai progresiste dintre două părți și chiar a contribuit, în 1915, la ziarul germanofil Seara. Boia, pp. 133-135

Cu toate acestea, Aderca s-a aflat printre evreii încorporați în Armata Română în perioada anterioară emancipării depline, participând cu Regimentul I Dolj la acțiunile militare din teatrul de război local și apoi la campania militară a României din 1919 împotriva Ungariei sovietice. Dumitru Hîncu, „Felix Aderca și autoritățile comuniste ”, în România Literară, nr. 46/2006 Oișteanu, p. 253; Sebastian, p. 148. Vezi și Boia, p. 135 Conduita sa militară, considerată „eroică” de către istoricul cultural Andrei Oișteanu, Oișteanu, p. 253 i-a adus decorarea cu Medalia pentru bărbăție și credință. Sebastian, p. 148 În perioada cât a fost civil, Aderca a continuat să fie apropiat cercurilor intelectuale anti-Antantă: în timpul perioadei de pace din 1918 el a colaborat la ziarul germanofil Scena al lui A. de Herz, dar a publicat doar poezii și eseuri literare. Boia, pp. 105, 135

Membru al cenaclului Sburătorul După încheierea războiului și formarea României Mari, Aderca s-a întors la Craiova, unde soția lui, Rubina Penchas (1890-1974),Călinescu, p. 936 a dat naștere fiului lor, Marcel, în ianuarie 1920. Avram Croitoru, „Scrisul - o constantă a sufletului ”, în Realitatea evreiască, nr. 240 (1040), noiembrie 2005 Mai târziu în acel an, familia s-a stabilit în București, unde Aderca a fost numit ca funcționar public în cadrul Ministerului Muncii (post pe care l-a păstrat până în 1940). El colabora cu un alt poet, Benjamin Fundoianu, pregătind prelegeri pe diverse subiecte literare pentru a completa proiectele teatrale ale lui Fundoianu. Daniel, p. 618 În anul 1922 familia Aderca s-a destrămat, iar Froim a cunoscut-o la cenaclul Sburătorul pe Sanda Movilă (ea însăși o scriitoare aspirantă, născută cu numele de Maria Ionescu în județul Argeș), cu care s-a căsătorit în 1928. Valentin Chifor, Felix Aderca sau vocația experimentului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, Cronologie, p. 208.

În paralel, și-a continuat activitatea literară, publicând un număr mare de cărți într-o succesiune rapidă și, în unele cazuri, cu un succes semnificativ în rândul publicului român. Cubleșan, pp. 80-81 Primul său roman, intitulat Domnișoara din str. Neptun, a fost tipărit în 1921 și a marcat ruptura definitivă a lui Aderca cu tradiționalismul. A urmat o lungă linie de romane și nuvele: Țapul (1921), reeditat ulterior cu titlurile Mireasa multiplă și Zeul iubirii; Moartea unei republici roșii (1924); Omul descompus (1926); Femeia cu carne albă (1927). Cubleșan, p. 83 Membru al Societății Scriitorilor Români,<ref name="vdssr"> Victor Durnea, „Societatea scriitorilor români” , în Dacia Literară, nr. 2/2008 (republicat în revista România Culturală a Institutului Cultural Român)</ref> Z. Ornea, „"Evocări verosimile" ”, în România literară, nr. 4/2000 Sebastian, p. 565 Aderca a debutat ca traducător din limba franceză, publicând o versiune a romanului Infernul (1921) al lui Henri Barbusse. În 1922 a reeditat eseul politic Naționalism? Libertatea de a ucide cu titlul Personalitatea. Drepturile ei în artă și în viață (dedicat filosofului și fondatorului publicației Noua Revistă Română Constantin Rădulescu-Motru) și a scos prima secțiune a unei lucrări mai teoretice, Idei și oameni.

După ce s-a stabilit la București, Felix Aderca a devenit membru al cenaclului modernist și al revistei Sburătorul. S-a spus că era unul dintre membrii privilegiați ai acestui cenaclu - adică cei ale căror opinii erau prețuite de liderul său, Eugen Lovinescu; potrivit istoricului literar Ovid S. Crohmălniceanu, el și-a asumat sarcina popularizării ideologiei antitradiționaliste și sburătoriste cu o intensitate recunoscută doar de criticii Vladimir Streinu și Pompiliu Constantinescu. Crohmălniceanu (1972), p. 23 Un verdict asemănător provine de la unul dintre contemporanii și rivalii lui Lovinescu, istoricul literar George Călinescu: „[Aderca] era acela care avea curajul de a lua o atitudine imediată, căreia apoi stăpânul casei [Lovinescu] îi dădea iscălitură și peceți”. Potrivit lui Marcel Aderca, Lovinescu i-a dat tatălui său pseudonimul Felix, dar scriitorul însuși a continuat să semneze doar F. Aderca. În 1927 scriitorul era, de asemenea, implicat direct în publicarea revistei omonime, servind ca membru al consiliului editorial și contribuind regulat la articole de recenzii ale cărților. Simona Vasilache, „Ce se citește și ce se scrie ”, în România literară, nr. 19/2008