Vasile Alecsandri () a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Biografie
Primii ani
miniatura|thumbtime=02|Fragment dintr-un documentar al emisiunii Drumuri în istorie produse de Televiziunea Română, în 1972. Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri (1792-1854) și al Elenei Alecsandri (născută Cozoni; 1800-1842). După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române (1859) și ministru în mai multe rânduri în guvernele Moldovei. Vasile Alecsandri a fost rudă și cu Nicolae Alexandri, fondator al ziarului Cuvânt moldovenesc și deputat în Sfatul Țării.
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.
Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.
Anii de formare
În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a terminat-o.
În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru nuvela romantică Buchetiera de la Florența.
În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iași și și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hârlău iar în februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după piese străine.
Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în ciclul Doine și care sunt foarte strâns legate de modelul popular din care au luat naștere.
În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare. Între anii 1846-1847 Alecsandri ține un jurnal în care își declară iubirea față de Elena Negri. Jurnalul-document biografie este scris în limba franceză pe o agendă mică, de 59 file.
Exilul Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile Alecsandri.
După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește prin Austria și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni; din perioada exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela română.
În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași an, la Paris.
Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie.
Anii de maturitate
Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul Franței, într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va lăsa urme în creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic.
În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, născută în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876, la Mircești. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară în misiuni diplomatice. thumb|Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855 În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi premiul oferit de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully Prudhomme și Leconte de Lisle.
Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mircești.
Activitate culturală
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor moldoveni.
În ianuarie 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și C. Negruzzi fondează revista „Dacia literară”, unde publică prima lui scriere în proză, Buchetiera de la Florența.
În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.
În 1854, apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.
În 1859, Alecsandri este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.
Alecsandri și Junimea În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui membru onorific a fost până la sfârșitul vieții. În anul 1867 este ales membru al Societății literare române, devenită Academia Română.
Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două cântece care au însuflețit marea masă de oameni: Imn lui Ștefan cel Mare și Imn religios cântat la serbarea junimei academice române. În același an Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul Direcția nouă în poezia și proza românească în care spune: „În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul <Doinelor și lăcrimioarelor>, culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura țării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... “
Opera. Evoluție și tendințe thumb|left|Vasile Alecsandri tipărit pe un timbru poștal În 1843 apare, în Albina Românească, Tatarul, prima poezie care va face parte din ciclul Doine și lăcrămioare. Tot acum scrie poeziile Baba Cloanța, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. În 1848 scrie poezia Către români, intitulată mai târziu Deșteptarea României.
În 1850, după o absență de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se întoarce în țară; publică în revista Bucovina poeziile populare Toma Alimoș, Blestemul, Șerb sărac, Mioara, Mihu Copilul. Începe sa lucreze la ciclul Chirițelor cu Chirița în Iași. Aceasta va fi urmată de Chirița în provincie (1852), Chirița în voiagiu (1864) și Chirița în balon (1874). La Teatrul Național se joacă Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă.
În 1852 apare volumul Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești). Adunate și îndreptate de d. V. Alecsandri. Tipărește primul volum de teatru Repertoriul dramatic, care conține piesele Iorgu de la Sadagura, Iașii în carnaval, Peatra din casă, Chirița la Iași, Chirița în provincie. În 1853 apare volumul Poezii poporale. Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a. Publică la Paris primul volum de poezii originale: Doine și lăcrimioare. În 1856 apare în Steaua Dunării, revista lui Kogălniceanu, poezia Hora Unirii.
În 1874 publică Boieri și ciocoi, una dintre cele mai importante comedii, o frescă socială de dimensiuni considerabile. Tot în Convorbiri literare publică nuvela Călătorie în Africa. În 1875 se editează Opere complete, cuprinzând Poezii (I-III) și Teatru (IV). În 1876 se publică volumul Proza. În 1877, odată cu poezia Balcanul și Carpatul începe seria Ostașilor noștri. În 1878 apare volumul Ostașii noștri, închinat eroismului românilor în războiul din 1877. În 1881 apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde ciclurile Legende nouă și Ostașii noștri. Tot în anul 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I, Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român”.
În evoluția artistică a lui Alecsandri se pot distinge cel puțin trei momente, trei vârste aflate în deplină corelație cu epoca plină de transformări prin care trece societatea românească a acelor timpuri.
Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la Florența, Doine și lăcrimioare) dar și al unei necruțătoare critici a ridicolului social în piesa Iorgu de la Sadagura sau în ciclul „Chirițelor”. Acest romantism tipic, caracteristic literaturii române din perioada pașoptistă, are în literatura lui Alecsandri cea mai înaltă măsură în Balta albă și în Deșteptarea României și, de cele mai multe ori se prelungește prin unele texte până după Unire.
O a doua etapă, așa-zisă de limpezire, de obiectivare a viziunii și a mijloacelor artistice, se poate observa începând cu prozele călătoriei în Africa și terminând cu expresia artistică matură din pasteluri și din unele legende.
Cea de-a treia etapă îl face să revină spre teatru, cu o viziune în general romantică, viziune filtrată însă printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninătate a înțelegerii care îl apropie de clasicism. Epoca în care trăiește Alecsandri este fundamental romantică, dar fără îndoială că a vorbi despre clasicism și romantism la modul concret (implicând așadar o conștiință și practică concretă), e o aventură la fel de mare ca aceea de a descoperi marile curente europene într-o literatură cu altă evoluție culturală și istorică decât cele din vestul Europei.