Białystok (, în , , , ) este cel mai mare oraș din nord-estul Poloniei, reședința voievodatului Podlasia. Aflat în Câmpia Podlasiei de Nord pe malurile râului Biała, Białystok este al doilea oraș din Polonia ca densitate a populației, al unsprezecelea ca populație totală și al treisprezecelea ca suprafață. De-a lungul istoriei, el a atras imigranți din alte locuri din Polonia și de peste hotare, în special din Europa Centrală și Răsăriteană. Aceasta este facilitată de faptul că granița cu Belarusul, aflată în vecinătate, este și frontiera estică a Uniunii Europene, precum și a zonei Schengen. Orașul și comunele adiacente constituie zona metropolitană Białystok. Orașul are o climă continentală, caracterizată de veri calde și ierni geroase și lungi. Pădurile constituie o parte importantă a identității Białystokului, și ocupă circa 1.756 ha (17,2% din suprafața administrativă a orașului), clasându-se pe locul cinci în clasamentul celor mai împădurite orașe din Polonia.

Carta orașului datează din 1692, dar așezarea datează din secolul al XIV-lea. Białystok a fost unul dintre principalele centre academice, culturale, și artistice din Podlasia și cel mai important centru economic al Poloniei de nord-est. În secolul al XIX-lea Białystok a fost un centru al industriei ușoare, motiv pentru care populația orașului a crescut substanțial. După căderea comunismului în 1989 însă, multe dintre acele fabrici s-au confruntat cu probleme grave și au fost închise. Prin infuzia de investiții, inclusiv cu finanțare europeană, orașul continuă însă să funcționeze și să se reformeze ca metropolă modernă. În 2010, Białystok s-a aflat pe lista scurtă de candidați pentru titlul de Capitală Culturală Europeană pe 2016, dar a pierdut în favoarea Wrocławului. De-a lungul secolelor, Białystok a dat mai mulți oameni ce au adus contribuții în domeniile științei, lingvisticii, politicii, religiei, sportului, artelor vizuale și interpretative. Acest mediu a fost creat la jumătatea secolului al XIX-lea prin patronajul lui Jan Klemens Branicki asupra artelor și științelor. Ryszard Kaczorowski a fost ultimul președinte în exil al Poloniei în perioada comunistă; L. L. Zamenhof a creat limba esperanto; Albert Sabin, a colaborat la dezvoltarea vaccinului antipolio.

Etimologie Termenul Białystok se traduce prin „povârnișul alb”. Din cauza modificărilor frontierelor de-a lungul timpului, orașul a purtat numele: în (Biełastok, pronunțat ), idiș: ביאַליסטאָק (Bialistok, Bjalistok), , (Balstogė) și .

Lingvistul A. P. Nepokupnîi sugerează că numele provine din sudoviană. Denumirile cu sufixul -stok ca al doilea element al unui hidronim sunt localizate în bazinul Narewului superior. Istoria thumb|left|225px|Palatul Branicki noaptea Descoperirile arheologice arată că primele așezări din regiunea actualului Białystok au apărut în Epoca Pietrei. Mormintele unor vechi locuitori ai zonei pot fi găsite în districtul Dojlidy. La începutul Epocii Fierului, o populație amestecată formată din prusaci, iotvingi și populații ale culturii Wielbark s-au așezat în regiune, de pe urma lor rămânând kurgane, mormintele căpeteniilor, din zina satului Rostołty. De atunci, zona Białystok s-a aflat la răscrucea mai multor culturi. Rutele comerciale ce legau Marea Baltică de Marea Neagră au favorizat dezvoltarea așezărilor caracteristice iotvingo-ruteno-polone.

Orașul Białystok există de cinci secole, vreme în care a fost afectat de diverse forțe politice și economice.

Documentele rămase atestă că în preajma anului 1437 un reprezentant al familiei Raczków, Jakub Tabutowicz, a primit de la Michael Žygimantaitis, fiul lui Sigismund Kęstutaitis, ducele Lituaniei, un teren înțelenit aflat de-a lungul râului Biała, ceea ce a marcat începutul așezării Białystok.

După Unirea de la Lublin în 1569, Białystok a devenit parte a Coroanei Regatului Poloniei, ca parte a statului polono-lituanian

Între anii 1617 și 1626 s-au construit prima biserică de cărămidă și un castel. Castelul cu două etaje, proiectat pe un plan dreptunghiular în stil gotic-renascentist, a fost opera lui Job Bretfus. Construcția lui a fost continuată de Krzysztof Wiesiołowski, staroste de Tykocin, mare mareșal al Lituaniei din 1635, și soțul Aleksandrei Marianna Sobieska. În 1637, el a murit fără să lase urmași, și ca urmare Białystok a fost luat în stăpânire de văduva lui. După moartea acesteia în 1645, moșia Wiesiołowski, incluzând și Białystok, a trecut în stăpânirea statului polono-lituanian pentru a acoperi costurile de întreținere ale castelului Tykocin. În anii 1645–1659 Białystokul a fost gestionat de guvernatorii Tykocinului. În jurul anului 1765, polonezii constituiau 65-70% din locuitorii Białystokului, iar evreii deja 20-25%.

În 1661, moșia a fost dată lui Stefan Czarniecki ca răsplată pentru contribuția sa la victoria împotriva suedezilor în timpul Potopului. După patru ani, acesta a dat-o ca zestre fiicei sale Aleksandra, care s-a măritat cu Jan Klemens Branicki, trecând astfel la familia Branicki. În 1692, Stefan Mikołaj Branicki, fiul lui Jan Klemens Branicki (mareșal al Curții Coroanei), a obținut pentru Białystok drepturi de oraș de la regele Ioan al III-lea Sobieski. El a construit Palatul Branicki pe fundațiile castelului familiei Wiesiołowski. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, orașul a fost moștenit de hatmanul Jan Klemens Branicki. El este cel care a transformat palatul construit de tatăl lui într-o mare reședință nobiliară.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea a adus dezmembrarea Uniunii Polono-Lituaniene, în trei pași, de către statele vecine. Regatul Prusiei a obținut Białystokul și regiunea înconjurătoare în timpul celei de a treia împărțiri. Orașul a devenit capitala provinciei Noua Prusie Orientală în 1795. Prusia a pierdut aceste teritoriu însă în urma victoriei lui Napoleon Bonaparte în Războiul celei de a Patra Coaliții, iar în 1807 tratatele de la Tilsit au transferat regiunea Imperiului Rus care a organizat-o în regiunea Belostok, orașul fiind centru regional; în 1842 provincia Belostok a devenit parte a guberniei Grodno a Imperiului.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea populației orașului era formată din evrei. Conform recensământului rusesc din 1897, din populația totală de 66.000 de locuitori, 41.900 erau evrei (adică circa 63%). Amintirea lor poate fi văzută pe drumul culturii evreiești din Białystok.

În timpul Primului Război Mondial, districtul Bialystok-Grodno a fost cea mai sudică din cele trei districte ale regiunii Ober Ost, teritoriu rusesc aflat sub ocupație germană. Districtul era format din orașul Białystok, capitala sa, și din regiunea înconjurătoare Podlasia, care corespunde aproximativ teritoriului fostei regiuni Belostok. La sfârșitul Primului Război Mondial, orașul a revenit la Polonia, făcând parte din a doua republică Poloneză, fiind reședința voievodatului Białystok. În perioada interbelică, polonezii reprezentau 50-53% din locuitorii Białystokului, evreii 42-45%, iar alte naționalități aproximativ 5%. thumb|225px|right|Białystok, 1941 La începutul celui de al Doilea Război Mondial, Polonia a fost invadată de Germania Nazistă și de Uniunea Sovietică, iar orașul a fost la început ocupat de URSS, ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop. El a fost încorporat în RSS Bielorusă între 1939 și 1941, fiind reședința regiunii Belastok. După atacul nazist asupra Uniunii Sovietice în 1941, zona a fost preluată de germani și orașul a devenit reședința bezirkului Białystok, regiune separată în Polonia sub ocupație germană, până în 1944.

Încă de la început, naziștii au urmărit o politică de jafuri și de îndepărtare a populației negermane. Cei 56.000 de evrei care locuiau în oraș au fost adunați într-un ghetou. La 15 august 1943, a izbucnit revolta din ghetoul Białystok, mai multe sute de evrei polonezi, împreună cu membri ai Organizației Militare Antifasciste (în ) au început lupta armată împotriva trupelor germane care începuseră lichidarea ghetoului prin deportări la lagărul de exterminare Treblinka.

Orașul a fost recucerit de Armata Roșie și la 20 septembrie 1944, a fost retrocedat Poloniei. După război, Białystok a devenit la început reședința voievodatului Białystok din Republica Populară Polonă. După reorganizarea administrativă din 1975, orașul a devenit capitala noului voievodat cu același nume, dar cu un teritoriu mai mic. După 1999, el a devenit reședința voievodatul Podlasia, al Poloniei.

Geografie thumb|left|225px|Râul Biała lângă Białystok Białystok este situat în zona platoului Białystok (în ) din câmpia Podlasiei (în ), care face parte din ceea ce poartă porecla de „Plămânii Verzi ai Poloniei”. Râul Biała, afluent pe dreapta al Supraślului, trece prin oraș. Peisajul platoului Białystok este divers, prezentând dealuri înalte cu morene și kame de peste altitudine. Vaste câmpii glaciare, formate prin depunerea de sedimente prin topirea gheții în zona de ablație a unui ghețar, sunt acoperite cu păduri.

Pădurile fac parte importantă din caracterul orașului, ocupând circa (17,2% din zona sa administrativă), el fiind astfel al cincilea cel mai împădurit oraș al Poloniei, după Katowice (38%), Bydgoszcz (30%), Toruń (22,9%) și Gdańsk (17,6%).

O parte din pădurea Knyszyn este conservată în cadrul orașului prin două rezervații naturale—o arie totală de . Rezervația Naturală Pădurea Zwierzyniecki (în ), conținută în oraș, este un fragment de de pădure riverană dominată de un amestec de stejari și carpeni. Rezervația Naturală Antoniuk (în ) este un parc de din oraș, ce păstrează starea naturală a unui fragment de pădure caracteristică platoului Białystok, dominant fiind amestecul de alun și spruce.

right|500px|thumb|Zona de Recreație Iazurile Dojlidy Cele de pădure aflate în vecinătatea iazurilor Dojlidy sunt administrate de către Centrul pentru Sport și Recreație din Białystok (în – MOSiR). Zona de recreație a iazurilor Dojlidy cuprinde o plajă publică, poteci prin pădure, zone de observat păsări și de pescuit.

Clima Orașul are o climă continentală cu veri calde, sau hemiboreală (Dfb) conform clasificării climatice Köppen, caracterizată prin temperaturi calde în timpul verii și prin ierni lungi și geroase. Ea este substanțial diferită de restul câmpiilor Poloniei. Regiunea este una dintre cele mai reci din țară, cu media pe luna ianuarie coborând la . Temperatura medie anuală este de . Numărul zilelor cu temperaturi negative se situează între 50 și 60, cu gheață prezentă între 110 și 138 zile și cu durata stratului de zăpadă între 90 și 110 de zile. Precipitațiile medii anuale oscilează în preajma valorii de , iar perioada vegetativă este între 200 și 210 zile.

Districtele și zona metropolitană thumb|left|200px|Strada Lipowa din Białystok noaptea

Districtele Białystokului Orașul Białystok este împărțit în 28 de unități administrative, denumite în poloneză osiedla. Primele 27 au fost înființate la 25 octombrie 2004. Cea de a douăzeci și opta, Dojlidy Górne, a fost înființată doi ani mai târziu, la 23 octombrie 2006, din trei mici sate ce au fost incorporate atunci orașului: Dojlidy Górne, Kolonia Halickie și Zagórki.

Centrul orașului, Osiedle Centrum, înconjoară strada Lipowa, principala stradă a orașului. Strada Lipowa se întinde de la Rynek Kościuszki (colțul cu strada Spółdzielczej) până la Plac Niepodległości im. Romana Dmowskiego (la colțul străzii Krakowska). De-a lungul secolelor, numele acestei străzi elegante și exclusiviste a variat de la Choroszcz, Nowolipie, Lipowa, Jozef Piłsudski până la Iosif Stalin, Adolf Hitler și apoi din nou Iosif Stalin, pentru a reveni, la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, la numele său inițial – strada Lipowa.