Bătălia din Creta (; ) a fost o bătălie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru controlul asupra insulei elene Creta. Luptele au început în dimineața zilei de 20 mai 1941 odată cu atacul aeropurtat cu numele de cod Unternehmen Merkur ("Operațiunea Mercur"). Forțele Aliaților au apărat insula până la 1 iunie iar după această dată lupta împotriva invadatorilor a fost continuată de luptătorii rezistenței elene.

După prima zi de lupte, germanii au suferit pierderi extrem de mari, fără să reușească să-și atingă vreunul din obiectivele ordonate. În timpul celei de-a doua zile, în condițiile în care comandanții aliați au avut probleme cu comunicațiile și cooperarea dintre unitățile lor, germanii au reușit să cucerească aeroportul Maleme din vestul Cretei, ceea ce le-a permis invadatorilor să aducă noi întăriri și să copleșească numeric și material forțele aliate.

Bătălia din Creta a fost fără precedent prin trei caracteristici principale: a fost prima invazie aeropurtată de până atunci, a fost pentru prima oară în timpul războiului când britanicii au folosit datele după decriptarea codului Enigma și a fost prima oară în timpul războiului când trupele germane au trebuit să facă față rezistenței în masă a populației civile.

Date fiind pierderile grele suferite de parașutiștii germani, Adolf Hitler a interzis efectuarea oricărei operațiuni aeropurtate de mare amploare. În schimb, Aliații au fost impresionați de potențialul trupelor de parașutiști și au început crearea propriilor divizii aeropurtate.

Preludiu Trupele aliate au fost cantonate în Creta după declanșarea invaziei italiene în Grecia pe 28 octombrie 1940. Deși atacul inițial al italienilor a fost respins cu succes de eleni, atacul declanșat de germani a dus la ocuparea Greciei și evacuarea corpului expediționar aliat din Grecia continentală. Evacuarea a fost făcută cu ajutorul navelor Royal Navy, o parte a soldaților fiind transportați în Creta, pentru întărirea garnizoanei de aici.

Controlul asupra porturilor și aeroporturilor insulei Creta asigura britanicilor controlul asupra estului Mediteranei și posibilitatea bombardării câmpurilor petroliere și a rafinăriilor din zona Ploieștiului.Dacă insula Creta rămânea în mâinile Aliaților, flancul sud-estic al Axei era amenințat, Ploieștiul fiind în raza de acțiune a bombardierelor aliate cantonate pe insulă. Principala preocupare a Înaltului Comandament German era în această perioadă pregătirea invaziei din Uniunea Sovietică (Operațiunea Barbarossa) și de aceea era împotriva unui atac masiv în Creta. În schimb, comandanții Luftwaffe erau susținătorii entuziaști ai unei acțiuni îndrăznețe de cucerire a insulei cu ajutorul unei operațiuni aeropurtate. Se poate spune că ofițerii Luftwaffe doreau și să-și restabilească prestigiul după înfrângerea suferită în fața Royal Air Force în timpul Bătăliei Angliei din 1940, mai înainte de declanșarea operațiunii mult mai importante din URSS, aflată sub controlul forțelor terestre. Adolf Hitler a fost cucerit de partea celor care propuneau declanșarea unei operațiuni aeropurtate cutezătoare și a emis o directivă prin care invazia din Creta ar fi trebuit începută în mai. El sublinia în același timp și importanța specială a atacului împotriva URSS – atacul din Creta nu trebuia să se interfereze în niciun fel cu războiul împotriva sovieticilor.Germany and the Second World War: The Mediterranean, South-east Europe, and North Africa, 1939-1941, vol. III, Militargeschichtliches Forschungamt, pp.530-531 Mai înainte de declanșarea operațiunii propriu-zise, aviația germană a lansat o serie de bombardamente asupra obiectivelor strategice din insulă în încercarea de obținere a superiorității aeriene. Campania a avut succes, RAF fiind nevoită să-și evacueze aparatele de zbor în Egipt.

În momentul declanșării bătăliei terestre, aliații aveau avantajul superiorității numerice și al supremației navale. În schimb, germanii aveau supremația aeriană și se bucurau de o mai mare mobilitate, ceea ce le-a permis să-și concentreze forțele într-un mod mai eficient.

Forțele Aliaților

Pe 30 mai 1941, generalul-maior neozeelandez Bernard Freyberg a fost numit comandant al forțelor aliate din Creta.

Forțele grecești din insulă (aproximativ 9.000 de soldați) erau formate din trei batalioane ale Diviziei a 5-a a Armatei Elene (restul diviziei fusese relocat în Grecia continentală), un batalion de jandarmi locali, garnizoana (un batalion) din Heraklion și resturile Diviziilor a 12-a și a 20-a, care fuseseră evacuate de britanici din Grecia continentală. Lor li se adăugau elevii Academiei Jandarmeriei și recruți din centrele de instruire din Peloponez, care fuseseră trimiși în insulă să înlocuiască soldații Diviziei a 5-a. Acești recruți au fost organizați în mai multe regimente de instruire, ale căror efective au fost completate cu soldați experimentați sosiți de pe continent.

Contingentul Commonwealthului Britanic era format din cei 14.000 de soldați ai garnizoanei din Creta, la care s-au adăugat aproximativ 25.000 de soldați evacuați din Grecia continentală. Trupele evacuate erau formate dintr-o mare diversitate de soldați: unități ajunse pe insulă cu efectivele intacte în frunte cu comandanții lor, unități amestecate, organizate pe loc de ofițeri cu inițiativă, soldați rătăciți din toate armele și din dezertori. Celor mai mulți dintre aceștia le lipseau armele grele. Cele mai bine organizate unități au fost Divizia a 2-a neozeelandeză (cărei îi lipseau o brigadă și Statul Major), Divizia a 6-a australiană și Brigada a 14-a de infanterie britanică. În total era vorba de 15.000 de infanteriști gata de luptă, la care se adăugau cam 5.000 de alți soldați echipați și trecuți în rândurile infanteriei și o baterie compozită de artilerie australiană.Long, p.218-219 Pe 4 mai, Freyberg a trimis un mesaj comandantului britanic din Orientul Mijlociu, generalul Archibald Wavell, prin care cerea evacuarea a aproximativ 10.000 de oameni care nu aveau arme și care erau o povară pentru armată.Long, ibid. Până la începerea luptelor, doar o parte a acestor soldați a fost evacuată din Creta.

Forțele Axei

Pe 25 aprilie, Hitler a semnat Directiva nr. 28 pentru invadarea Cretei. Marina Regală Britanică cu baza în Alexandria continua să dețină controlul asupra apelor din jurul Cretei, putând fi capabilă să respingă aproape orice încercare de atac amfibiu german. Dată fiind însă superioritatea aeriană pe care o dețineau, germanii au optat pentru declanșarea unui atac aeropurtat.

Atacul din Creta a fost prima invazie aeropurtată în adevăratul înțeles al cuvântului, cu folosirea parașutiștilor și a infanteriei transportate cu planoarele, e adevărat la o scară mai redusă decât viitoarele asalturi aliate din timpul debarcării din Normandia. Germanii mai folosiseră trupe aeropurtate pe scară mai mică în timpul invadării Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei, Franței și Greciei continentale. În cazul invaziei din Grecia parașutiștii au fost folosiți doar pentru ocuparea unui pod peste Canalul Corint care fusese pregătit pentru a fi aruncat în aer de către geniștii britanici. Geniștii germani au aterizat cu planoarele lângă pod, iar parașutiștii au atacat perimetrul defensiv britanic. Podul a distrus parțial în timpul luptelor, ceea ce a încetinit înaintarea germană și a permis evacuarea a 18.000 de soldați aliați în Creta și a 23.000 în Egipt, e adevărat, cu prețul pierderii întregului echipament greu.Peter D. Antill, Crete 1941: Germany's lightning airborne assault, Campaign series (Osprey Publishing : Oxford; New York, 2005) ISBN 1-84176-844-8, p. 13

Obiectivul operațiunii aeropurtate germane era cucerirea punctelor cheie ale insulei, inclusiv a aeroporturilor, care ar fi fost folosite pentru transportul rezervelor și proviziilor pe calea aerului. Corpul aerian al 11-lea urma să coordoneze atacul Diviziei a 7-a aeriene (care urma să-și lanseze parașutiștii din avioane sau cu planoarele) și a Diviziei de debarcare aeriană a 22-a (care avea să fie transportată pe aeroporturile cucerite de primul val al atacului). Inițial, atacul trebuia declanșat pe 16 mai, dar a fost amânat pentru 20 mai, Divizia a 22-a fiind înlocuită de Divizia a 5-a vânători de munte.

Spionajul Contraspionajul britanic și interceptările Ultra

Comandanții britanici erau deja informați de iminența invaziei datorită interceptărilor Ultra. Generalul Freyberg era informat despre existența puternicii componente aeropurtate a atacului și a început să pregătească poziții defensive în preajma aeroporturilor și de-a lungul coastei nordice a insulei. Pregătirile defensive au fost însă încetinite de lipsa echipamentelor moderne. În plus, parașutiștii germani aveau să aibă o putere de foc egală cu cea a apărătorilor, dacă nu chiar mai mare. În afară de aceasta, mai trebuie spus că deși informațiile primite de Freuberg erau foarte detaliate, ele proveneau doar din decriptarea transmisiunilor care foloseau codul forțelor aeriene. Ca urmare, comandanții britanici au avut informații scoase din contextul general, ceea ce a dus la hotărâri greșite. De exemplu, printre mesajele descifrate se aflau unele informații despre acțiuni de debarcare amfibii, ceea ce au dus la plasarea unor importante forțe aliate în apropierea plajelor, slăbind apărarea în zona aeroportul Maleme – unul dintre principalele obiective germane. Apărarea britanică a fost slăbită și de hotărârile eronate ale superiorilor generalului Freyberg. În timp ce Freyberg a cerut permisiunea de a distruge toate aeroporturile din insulă, ceea ce ar fi împiedict folosirea lor în cazul în care atacul german ar fi copleșit defensiva, superiorii săi considerau lupta câștigată mai înainte de a începe și făceau planuri pentru folosirea sus-numitelor aeroporturi pentru viitoarele atacuri împotriva forțelor Axei.

Spionajul german Amiralul Wilhelm Canaris, șeful Abwehrului, a raportat inițial că în Creta sunt cantonați doar 5.000 de soldați britanici, nu și greci. Nu este clar dacă amiralul Canaris, care avea sub comanda sa o rețea de informatori foarte extinsă, a fost dezinformat sau a încercat să saboteze planurile lui Hitler. Abwehrul a prezis că populația Cretei, datorită convingerilor puternice republicane și antimonarhice, va întâmpina cu entuziasm sosirea soldaților germani pe care îi va considera ca eliberatori, acceptând condițiile favorabile care le-ar fi fost oferite de ocupant.Christopher Buckley Greece and Crete 1941 (London: 1952; P. Efstathiadis & Sons S.A.:1984) ISBN 960-226-041-6, p. 163 Era adevărat că ultimul premier republican al Greciei, Eleftherios Venizelos, era originar din Creta, iar sprijinul pentru idealul republican era foarte puternic în insulă, dar germanii s-au înșelat fundamental neluând în considerație patriotismul cretanilor. De fapt, regele George al II-lea și anturajul lui au fugit din Grecia mai întâi în Creta, bucurându-se nu doar de sprijinul soldaților greci și britanici, dar și de cel al civililor cretani și chiar de cel al unui grup de pușcăriași eliberați de trupele germane.

Serviciul de informații al Armatei a 12-a germană a prezentat o imagine mai puțin optimistă, dar și acest serviciu a considerat că numărul soldaților britanici și greci era mai mic decât în realitate. Generalul german era convins că poate cuceri insula doar cu ajutorul a două divizii, dar a decis să țină totuși în rezervă Divizia a 6-a de vânători de munte la Atena. Desfășurarea evenimentelor a dovedit că aceasta a fost o precauțiune înțeleaptă.

Armamentul Germanii

Germanii au folosit în Creta o nouă armă – tunul fără recul „7,5 cm Leicht Geschütz 40”, care, la o greutate de doar 145 kg, cântărea de zece ori mai puțin decât tunul de câmp standard de 75 mm, dar avea o rază de acțiune aproape la fel de mare – 5 km. Parașutiștii germani erau înarmați cu pușca Karabiner 98k, iar cam un sfert dintre ei erau dotați în plus și cu pistoale mitralieră MP40. Aproape fiecare pluton de parașutiști era dotat cu o mitralieră MG 34.Antill, p. 25