Viața extraterestră Unde „extraterestră” derivă din latinescul extra („dincolo”) și terrestris („de Pământ”). este viața ipotetică care poate apărea în afara Pământului și care nu a avut originea pe Pământ. O astfel de viață ar putea varia de la simple procariote (sau forme de viață comparabile) la ființe inteligente mult mai complexe decât oamenii. Ecuația Drake speculează despre existența vieții inteligente altundeva în univers. Știința vieții extraterestre în toate formele ei este cunoscută sub numele de astrobiologie.
De la mijlocul secolului al XX-lea, au loc cercetări active în curs de desfășurare pentru a căuta semne de viață extraterestră. Conceptul de viață extraterestră, și în special inteligența extraterestră, a avut un impact cultural major, în special în operele științifico-fantastice. Prima utilizare publicată a cuvântului extraterestru ca substantiv a avut loc în 1956, în timpul Epocii de Aur a științifico-fantasticului.Harper, Douglas. "extraterrestrial". Online Etymology Dictionary. De-a lungul anilor, științifico-fantasticul a comunicat idei științifice, a imaginat o gamă largă de posibilități și a influențat interesul publicului și perspectivele vieții extraterestre. Un spațiu comun este dezbaterea asupra înțelepciunii încercării de a comunica cu inteligența extraterestră. Unii încurajează metodele agresive pentru a încerca contactul cu viața extraterestră inteligentă. Alții — invocând tendința societăților umane avansate din punct de vedere tehnologic de a înrobi sau distruge societățile mai puțin avansate — susțin că poate fi periculos să atragem atenția în mod activ asupra Pământului.
Din cauza lipsei de dovezi pro sau contra, orice abordare științifică a subiectului ia întotdeauna forma unor presupuneri și estimări. Trebuie remarcat faptul că subiectul are și un număr mare de teorii informale și paraștiințifice, care depășesc cu ușurință criteriile oricărei epistemologii științifice, de exemplu, făcând afirmații nefalsificabile conform criteriilor lui Popper și, prin urmare, sunt considerate pseudoștiințe.
În 2021, a fost propusă o scară „Confidence of Life Detection” (CoLD) pentru raportarea dovezilor vieții dincolo de Pământ.
Cadru general
S-a emis ipoteza că viața extraterestră, cum ar fi microorganismele, există în Sistemul Solar și în tot Universul. Această ipoteză se bazează pe dimensiunea vastă și pe legile fizice consistente ale Universului observabil. Conform acestui argument, adus de oamenii de știință, cum ar fi Carl Sagan și Stephen Hawking, precum și personalități notabile, cum ar fi Winston Churchill, ar fi improbabil ca viața să nu existe și în altă parte decât pe Pământ. Acest argument este întruchipat în Principiul copernican, care afirmă că Pământul nu ocupă o poziție unică în Univers, și principiul mediocrității, care afirmă că nu există nimic special în viața de pe Pământ. Chimia vieții poate a început la scurt timp după Big Bang, acum 13,8 miliarde de ani, în timpul unei epoci locuibile când Universul avea doar 10-17 milioane de ani.
Viața poate să fi apărut independent în multe locuri din Univers. Alternativ, viața s-ar putea să se fi format mai rar, apoi să se fi răspândit — prin meteoriți, de exemplu — între planetele locuibile într-un proces numit panspermie. În orice caz, molecule organice complexe s-ar putea să se fi format în discul protoplanetar de praf cosmic din jurul Soarelui înainte de formarea Pământului. Conform acestor studii, acest proces poate avea loc în afara Pământului, pe mai multe planete și luni ale Sistemului Solar și pe planetele altor stele.
Din anii 1950, astronomii au propus că „zonele locuibile” din jurul stelelor sunt cele mai probabile locuri unde ar exista viață. Numeroase descoperiri ale unor astfel de zone din 2007 au generat estimări numerice pentru multe miliarde de planete cu compoziții asemănătoare Pământului. La 4 noiembrie 2013, astronomii au raportat, pe baza datelor misiunii spațiale Kepler, că ar putea exista până la 40 de miliarde de planete de dimensiunea Pământului care orbitează în zonele locuibile ale stelelor asemănătoare Soarelui și ale piticelor roșii din Calea Lactee. Dintre acestea, 11 miliarde pot orbita stele asemănătoare Soarelui. Cea mai apropiată astfel de planetă poate fi la 12 ani-lumină distanță, potrivit oamenilor de știință.
Baze biochimice
Viața pe Pământ necesită apa ca solvent în care au loc reacții biochimice. Cantități suficiente de carbon și alte elemente, împreună cu apa, ar putea permite formarea de organisme vii pe planete telurice cu o compoziție chimică și un interval de temperatură similar cu cel al Pământului. Viața bazată pe amoniac (mai degrabă decât pe apă) a fost sugerată ca alternativă, deși acest solvent pare mai puțin potrivit decât apa. De asemenea, este de imaginat că există forme de viață al căror solvent este o hidrocarbură lichidă, cum ar fi metanul, etanul sau propanul.
Aproximativ 29 de elemente chimice joacă roluri active în organismele vii de pe Pământ. Aproximativ 95% din materia vie este construită doar pe șase elemente: carbon, hidrogen, azot, oxigen, fosfor și sulf. Aceste șase elemente formează blocurile de bază ale întregii vieți de pe Pământ.
Caracteristicile unice ale carbonului fac improbabil ca acesta să poată fi înlocuit, chiar și pe o altă planetă, pentru a genera biochimia necesară vieții. Atomul de carbon are capacitatea unică de a face patru legături chimice puternice cu alți atomi, inclusiv cu alți atomi de carbon. Aceste legături covalente au o direcție în spațiu, astfel încât atomii de carbon pot forma scheletele structurilor complexe tridimensionale cu arhitecturi definite, cum ar fi acizii nucleici și proteinele. Carbonul formează mai mulți compuși decât toate celelalte elemente combinate. Marea versatilitate a atomului de carbon și abundența lui în universul vizibil îl fac elementul cel mai probabil să furnizeze bazele — chiar și cele exotice — pentru compoziția chimică a vieții pe alte planete.
Habitabilitatea planetară în Sistemul Solar
Unele corpuri din Sistemul Solar au potențialul pentru un mediu în care poate exista viață extraterestră, în special cele cu posibile oceane subterane. Dacă viața ar fi descoperită în altă parte a Sistemului Solar, astrobiologii sugerează că va fi mai probabil sub formă de microorganisme extremofille. Conform Strategiei de astrobiologie a NASA din 2015, „Cel mai probabil, viața de pe alte lumi include microbi, iar orice sistem viu complex din altă parte este probabil să fi apărut și să se întemeieze pe viața microbiană. Informații importante despre limitele vieții microbiene pot fi obținute din studii ale microbilor de pe Pământul modern, precum și ubicuitatea și caracteristicile lor ancestrale”.
Cercetătorii au descoperit o gamă uimitoare de organisme subterane, în mare parte microbiene, adânc subteran și estimează că aproximativ 70% din numărul total de bacterii și organisme archaea de pe Pământ trăiesc în scoarța terestră. Rick Colwell, membru al echipei Deep Carbon Observatory de la Universitatea de Stat din Oregon, a declarat pentru BBC: „Cred că este probabil rezonabil să presupunem că subsuprafața altor planete este locuibilă, mai ales că am văzut aici, pe Pământ, că organismele pot funcționa departe de lumina solară folosind energia furnizată direct din rocile situate adânc sub pământ”.
Marte poate avea medii subterane de nișă în care ar putea exista viață microbiană. Un mediu marin subteran pe luna Europa a lui Jupiter ar putea fi cel mai probabil habitat din Sistemul Solar, în afara Pământului, pentru microorganismele extremofile.
Ipoteza panspermiei propune ca viața de oriunde din Sistemul Solar poate avea o origine comună. Dacă viața extraterestră ar fi fost găsită pe un alt corp din Sistemul Solar, ea ar fi putut să provină de pe Pământ, așa cum viața de pe Pământ ar fi putut fi însămânțată din altă parte (exogeneză). Prima mențiune cunoscută a termenului „panspermie“ a fost în scrierile filosofului grec Anaxagora din secolului al V-lea î.Hr. În secolul al XIX-lea, termenul a fost reînviat în formă modernă de mai mulți oameni de știință, printre care Jöns Jakob Berzelius (1834), Kelvin (1871), Hermann von Helmholtz(1879) și, ceva mai târziu, de Svante Arrhenius (1903). Fred Hoyle (1915–2001) și Chandra Wickramasinghe (n. 1939) sunt susținători importanți ai ipotezei care a susținut că formele de viață continuă să pătrundă în atmosfera Pământului și ar putea fi responsabile pentru izbucniri epidemice, noi boli și noutate genetică necesară macroevoluției.
Panspermia dirijată se referă la transportul deliberat de microorganisme în spațiu, trimise pe Pământ pentru a începe viața aici, sau trimise de pe Pământ pentru a însămânța noi sisteme stelare cu viață. Câștigătorul premiului Nobel Francis Crick, împreună cu Leslie Orgel, au propus că semințele de viață ar fi putut fi răspândite intenționat de o civilizație extraterestră avansată, dar luând în considerare o „lume ARN” timpurie, Crick a remarcat mai târziu că viața ar fi putut avea originea pe Pământ.
Mercur Nava spațială MESSENGER a găsit atât gheață de apă, cât și compuși organici în cratere permanent în umbră din polul nord al lui Mercur.
Venus La începutul secolului al XX-lea, Venus era considerată ca fiind asemănătoare cu Pământul din punct de vedere al habilității, dar observațiile de la începutul erei spațiale au arătat că temperatura la suprafața lui Venus este de aproximativ 467 °C, făcând-o inospitalieră pentru viața de pe Pământ. De asemenea, atmosfera lui Venus este aproape complet alcătuită din dioxid de carbon, care poate fi toxic pentru viața asemănătoare cu cea de pe Pământ. La 50-60 km de suprafața planetei, presiunea și temperatura sunt asemănătoare Pământului și ar putea găzdui microorganisme extremofile termoacidofile în straturile superioare acide ale atmosferei venusiene.Redfern, Martin (25 May 2004). "Venus clouds 'might harbour life'". BBC News. Retrieved 30 December 2015.
În plus, Venus probabil a avut apă lichidă la suprafața sa timp de cel puțin câteva milioane de ani după formare.
Luna Oamenii au speculat despre viața pe Lună încă din antichitate.see Moon in fiction for many examples Una dintre primele cercetări științifice despre acest subiect a apărut într-un articol din 1878 de la Scientific American intitulat „Este Luna locuită?” Decenii mai târziu, un eseu din 1939 al lui Winston Churchill a concluzionat că Luna este puțin probabil să adăpostească viață, din cauza lipsei unei atmosfere.
Acum 3,5 până la 4 miliarde de ani în urmă, Luna ar fi putut avea un câmp magnetic, o atmosferă și apă lichidă suficiente pentru a susține viața pe suprafața sa. Regiunile calde și presurizate din interiorul Lunii ar putea conține încă apă lichidă.
Mai multe specii de viață terestră au fost aduse pentru scurt timp pe Luna, inclusiv oameni, plante de bumbac, și tardigrade.
Până în , nu s-a găsit viață lunară nativă, nici semne de viață în mostrele de roci și sol de pe Lună.
Marte
Viața pe Marte a fost mult timp speculată. Se crede pe scară largă că apa lichidă a existat pe Marte în trecut și acum poate fi găsită ocazional sub formă de saramură lichidă de volum redus în solul marțian de mică adâncime. Originea biosemnăturii metanului observată în atmosfera lui Marte este inexplicabilă, deși au fost propuse ipoteze care nu implică viața.
Există dovezi că Marte a avut un trecut mai cald și mai umed: au fost găsite albii uscate, calote polare, vulcani și minerale care se formează în prezența apei. Cu toate acestea, condițiile actuale de pe sub suprafața lui Marte pot susține viața.
Dovezile obținute de roverul Curiosity care a studiat Aeolis Palus în Craterul Gale în 2013 sugerează cu tărie un lac străvechi de apă dulce care ar fi putut fi un mediu primitor pentru viața microbiană.