Brăila

Brăila (în , în ) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Muntenia, România.

Conform recensământului din 2021, publicat de Institutul Național de Statistică, populația orașului era de 154.686 de locuitori, orașul fiind al 11-lea cel mai mare centru urban din țară după numărul de locuitori. În Brăila se află sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est.

Istorie Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele Drinago într-o veche descriere geografică spaniolă, Libro del conocimiento (1350), dar și pe câteva hărți catalane.

Este menționată ca Brayla în 1368, într-un privilegiu de transport și comerț acordat neguțătorilor brașoveni. Johannes Schiltberger, un bavarez care a participat la cruciada de la Nicopole în 1396, menționează că în trecerea sa prin Valahia a trecut „și prin orașul Übereil [Ibrail / Brăila], așezat pe Dunăre”, unde erau „o mulțime de corăbii și galere prin care negustorii aduceau mărfuri din țara necredincioșilor”, această informație fiind un indicator clar al importanței comerciale pe care o avea orașul încă din acea vreme. Orașul a fost ocupat de turci cândva între 1538 și 1540, devenind raia (sau kaza) de la 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828-1829, perioadă în care este numit Ibrail.

În secolul al XV-lea, numele Brăilei este amintit sub forma Breil, într-o mențiune a cancelariei voievodului Tibor din Transilvania. Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când devine un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii.

Portul Brăila este unul dintre cele mai mari porturi fluvio-maritime românești, fiind situat în oraș, pe ambele maluri.

Etimologie Numele orașului este un subiect controversat, fiind însă cel mai probabil derivat dintr-un antroponim de origine slavă și foarte comun printre primii voievozi români: Brae. Cronologic, numele Brae este atestat în 1399 ca fiind al unui sfetnic al lui Roman I al Moldovei . De asemenea, poate fi regăsit în patronimul unuia dintre cei 12 boieri ai lui Ștefan cel Mare: Duma Brăescu, (original, Braevici), mare vornic al Moldovei între 1441 și 1469.

Acestuia i-a fost adăugat un sufix diminutival, tot de origine slavă, -ilă, creându-se astfel numele Brăilă, deci, devenind fiul lui Brae, sau micul Brae.

Cu timpul, antroponimul s-a toponimizat în Brăila, printr-un proces etimologic comparabil cu cel al localităților Chitila, Surdila, Dănila, Rafaila, Bădila, ș.a.

Perioada antică Un studiu al originilor Brăilei arată că regiunea a fost locuită din preistorie.

Există numeroase vestigii arheologice care arată prezența culturii neolitice Boian, în jurul mileniului VI î. Hr., la Brăilița. Locuirea a continuat în epoca bronzului, fiind apoi atestată o așezare getică între secolele IV și III î.Hr. aflată pe terasa înaltă a Dunării și care întreținea legături cu negustorii greci. În era noastră, descoperirile atestă prezența civilizației Sântana de Mureș, continuată de o așezare medievală în secolele X-XI.

Perioada medievală thumb|250x250px|Brăila - Teatrul Rally la 1900 thumb|250x250px| Brăila secolului al XIX-lea thumb|250px|Brăila - hartă din 1892 Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atestă Brăila ca așezare importantă a Țării Românești. În 1463 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil caracteriza Brăila ca fiind „orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării”.

Referitor la izvoarele narative, anale, cronici, relatări ale unor călători, descrieri de ținut, așezări, obiceiuri, etc. trebuiesc amintite cele două cronici: Letopisețul Cantacuzinesc și Cronica Bălenilor. În primul izvor, Brăila este pomenită în legătură cu însăși întemeierea Țării Românești prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului și până la Brăila; iar alții s-au întins în jos, peste tot locul, de au făcut orașă și sate până în marginea Dunării și până în Olt ”. Cronica Bălenilor, deși folosește vechiul letopiseț scris în vremea lui Matei Basarab, utilizat și de Cantacuzino, amintește doar că domnul întemeietor „Radu Vodă... au început a-și tocmi și a-și îndrepta țara cu județe, cu judecători..., lățindu-se până la Dunăre și până la Siret... ”.

Pe la începutul epocii de conlocuire româno-slavă, și anume în anul 681, Imperiul Bizantin, care era în lupta cu slavii, cheamă în ajutor pe avari. Aceștia, avându-și centrul puterii lor tot în Panonia, ca și hunii nu atacă direct, dinspre apus, ci trec mai întâi Dunărea pe malul drept pe la Viminacium în regiunea Belgradului de astăzi, merg apoi cu oastea lor de-alungul țărmului până în regiunea Brăilei, unde sunt trecuți din nou pe malul stâng de către flota imperială. Cu prilejul acestei expediții, izvoarele bizantine afirmă că ținutul din stânga Dunării unde locuiau slavii, era foarte bogat, plin de pradă din provinciile de la sud de fluviu. Afirmația aceasta ne interesează în mod deosebit, deoarece ea se referă la întreaga țară carpato-dunăreană, deci și la partea ei de răsărit, la aria viitoarei Brăile. La sud de Brăila (valea Chioveanul) s-a propus identificarea localității Chiovița, ocupată temporar de varegii slavizați dar alungați curând de localnici (sec.X). Chiovița fost menționată în Cronica lui NestorG. Popa Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, volumul VII, Cronica lui Nestor, Tipografia Bucovina, 1935, p.37

Populația de pe aria Brăilei, atestată arheologic, încă din secolul al IV-lea, nu dispare ci se dezvoltă, lucru atestat prin descoperirile arheologice care dovedesc continuitatea populației autohtone pe locul Brăilei în secolele V-XII . În această perioada populația se regăsește în regiunea intermediară dintre Chiscani și Baldovinești, adică pe locul Brăilei și Brăiliței. Numărul locuitorilor din această regiune crește o dată cu bunăstarea lor. Făcând comerț activ cu peștele prins în balta vecină, vânzându-l bizantinilor în schimbul perperilor de aur, trimițându-l cu carele atât în Muntenia și în Moldova, cât și mai departe, până în Polonia, acești locuitori dispun de venituri din ce în ce mai mari, iar numărul lor sporește prin cei ce vin să se așeze aici atrași de câstig. Vechiul sat pescăresc se transformă în târg, în așezare de caracter urban. La această transformare a contribuit în mare măsura portul, fapul că sosesc aici corăbii, aducând produse și mărfuri străine, pe care le vând autohtonilor, cumpărând produsele locului. Judecând după felul cum este menționată Brăila în secolul al XIV-lea, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă, considerăm ca transformarea avusese loc cu mult înainte.

Ori de cîte ori Brăila e pomenită în cronicile moldovenești sau în documentele muntene cunoscute până acum nu i se dă niciodată numele de cetate. Un document din 30 octombrie 1540 arată limpede că turci, după ce au ocupat, în acel an, orașul, au început să construiască o cetate de zid, de unde rezultă că mai înainte nu existase o asemenea cetate. Zidirea cetății și constituirea în jurul ei a raialei duce la luarea în stăpânire de către turci a orașului dar și a împrejurimilor. În istoriografia noastră luarea în stăpânire a orașului de către turci duce la controverse, raportul polon din 1540 arată că: „turcul, luând un oraș mare și puternic anume Brăila, la supus stăpânirii sale și a început a face cetate de zid”. Rezultă deci că ocuparea orașului ar fi avut loc între iunie 1539 și 30 octombrie 1540 și nu în timpul anului 1538 în campania sultanului Soliman Legislatorul împotriva lui Petru Rareș. Ocupând acest port, turcii nu i-au schimbat numele așa cum s–a întâmplat cu Tighina, devenită Bender, și cu Cetatea Albă, devenită Akkerman, și s-au mulțumit să-l pronunțe după spiritul limbii lor adăugându-i prefixul i. Și întocmai după cum din moldovenescul Smil, atestat în cronici și documente, au făcut Ismail tot așa din Brăila au facut Ibrail. Sub acest nume apare ea în actele Imperiului Otoman; el va fi întrebuințat și de străinii care ajung aici; sub acest nume e cunoscută Brăila și în rapoartele diplomatice până în plin secol al XIX-lea, decenii după ce orașul reintrase în stăpânirea politică românească.

Factorul care a contribuit în cel mai înalt grad la dezvoltarea Brăilei, după 1829, a fost libertatea comerțului pe Dunăre și mare, prevăzută de unul din articolele tratatului de la Adrianopol. Această libertate face ca mărfurile Brăilei și în primul rând grânele, produsele animaliere, sarea, să poată fi vândute oricui, și anume acelora care ofera prețurile cele mai bune. De acum se termină monopolul turcesc, obligația de a aproviziona Imperiul otoman, în special capitala și armata lui. Rezultatul acestei mișcări comerciale este dezvoltarea tot mai accentuată a portului și a orașului Brăila. Acest lucru este observat și de străini: consulul francez Minaut subliniază la 18 septembrie 1834, „mișcarea acestor două porturi, a căror importanță, în special a Brăilei, crește în fiecare zi și care tind să ia o dezvoltare realmente considerabilă .

Organizarea orașului Brăila a fost cea prevăzută în genere pentru orașe de către Regulamentul Organic. Organul cârmuitor se numea „maghistrat” și se alcătuia din patru „mădulari” sau membrii, dintre care unul era președinte, iar altul casier. În 1833, găsim ca președinte al maghistratului pe Panait Rubin, dintr-o veche familie brăileană, al cărei nume a fost dat astăzi străzii unde-și avea așezarea, iar ca membri pe polcovnicul Ioan, pe Matache Paraschivescu și pe Grigore Ahtaru.

Faptul că Brăila a avut conducători destoinici ca Slătineanu și colonelul Jacobson, de origine străină, dar care se identifică deplin cu interesele și nevoile orașului, face ca dezvoltarea orașului și portului să aibă un avânt deosebit în perioada 1830-1848. Numărul vaselor care vin la Brăila încep să întreacă pe acela al Galaților. Dacă în 1831 sosesc în acest din urmă port 185 de vase față de 111 în Brăila, în 1832 raportul se schimbă 186 fața de 486. Francezul Bois le Comte observă în 1834 că dacă Galații sunt, ca așezare mai mari decât Brăila, în schimb progresele ultimei sunt mai repezi.

Aflată intermitent sub ocupație turcească, așezarea a fost pe rând supusă asediului de către Walerand de Wavrin (1445), Ștefan cel Mare, care a si ars-o in 1470, Ioan Vodă cel Cumplit (1574). În 1595, are loc eliberarea Brăilei de sub turci de către oștile lui Mihai Viteazul. Acest voievod construiește în oraș o biserică cu hramul Sfântul Nicolae. Urmează Mihnea al III-lea, care, în 1658, lovește garnizoana otomană din raiaua Brăilei.

Intervalul 1711 - 1812 înseamnă un veac de războaie purtate între ruși-turci și austrieci peste trupul țărilor române. În calea răutăților, Brăila este mereu lovită, arsă, refăcută. Epoca se încheie cu Pacea de la Adrianopol (2 septembrie (pe stil vechi) 1829), când Brăila revine la Țara Românească, după aproape trei secole.

Perioada modernă Perioada care a urmat din secolul al XIX-lea a fost înfloritoare pentru oraș, care cunoaște multe modificări și realizări: pavaj și felinare pe străzi, farmacii, stație meteo, spital militar, dobândirea statutului de oraș porto-franco în 1836, parcul Belvedere, înființarea unor tipografii, a unei bănci, a unei cazarme și a unui teatru, deschiderea unei școli de fete, a unui gimnaziu și construirea docurilor, a căilor ferate și a mai multor fabrici.

La 1864, Ianache Rally, un bogat armator grec, inaugurează Teatrul Rally, pe scena căruia aveau sa cânte mari nume ale muzicii clasice europene precum: Adelina Patti, Bianca Bianchini, Sarah Bernhardt, Ernesto Rossi, Saliapin, George Enescu, Hariclea Darclée, Maria Filotti și celebrul bariton Petre Ștefănescu Goangă.