Războiul Independență al Mexicului (, 16 septembrie 1810-27 septembrie 1821) a fost un conflict armat și un proces politic ce a rezultat în câștigarea independenței Mexicului față de Imperiul Spaniol. Nu a fost un eveniment singular și coerent, ci lupte locale și regionale care au avut loc în aceeași perioadă și pot fi considerate un război civil revoluționar.Altman, Ida et al. The Early History of Greater Mexico. Prentice Hall 2003, pp. 341–358. Acesta a culminat cu redactarea Declarației de Independență a Imperiului Mexican în Ciudad de México la 28 septembrie 1821, în urma prăbușirii guvernului regal și a triumfului militar al forțelor pentru independență.
Independența Mexicului față de Spania nu a fost un rezultat inevitabil al relației dintre Imperiul Spaniol și cea mai valoroasă posesiune a sa de peste mări, dar evenimentele din Spania au avut un impact direct asupra izbucnirii insurecției armate în 1810 și asupra cursului războiului până la sfârșitul conflictului. Invazia Spaniei de către Napoleon Bonaparte în 1808 a declanșat o criză de legitimitate a domniei coroanei, deoarece acesta îl plasase pe fratele său Iosif pe tronul Spaniei după ce forțase abdicarea monarhului spaniol Carol al IV-lea. În Spania și în multe dintre posesiunile sale de peste mări, răspunsul local a fost înființarea unor juntas, care conduceau în numele monarhiei Bourbon. Delegații din Spania și teritoriile de peste mări s-au întâlnit la Cádiz - un mic colț al Peninsulei Iberice încă sub control spaniol - sub numele de Cortes din Cádiz și au redactat Constituția spaniolă din 1812. Constituția respectivă urmărea să creeze un nou cadru de guvernare în absența monarhului spaniol legitim. Aceasta încerca să satisfacă aspirațiile spaniolilor născuți în America (criollos) pentru un control local sporit și o poziție egală cu spaniolii născuți în peninsulă, cunoscuți local sub numele de peninsulares. Acest proces politic a avut impacturi de amploare în Noua Spanie în timpul războiului de independență și ulterior. Diviziunile culturale, religioase și rasiale preexistente din Mexic au jucat un rol major nu numai în dezvoltarea mișcării de independență, ci și în dezvoltarea conflictului pe măsură ce acesta a progresat.
Conflictul a avut mai multe faze. Prima revoltă pentru independență a fost condusă de preotul paroh Miguel Hidalgo y Costilla, care a emis Strigătul de Dolores pe 16 septembrie 1810. Revolta a fost masivă și nu a fost bine organizată. Hidalgo a fost capturat de forțele regaliste, caterisit din preoție și executat în iulie 1811. A doua fază a insurecției a fost condusă de părintele José María Morelos, care a fost capturat de forțele regaliste și executat în 1815. Insurgența a degenerat în război de gherilă, Vicente Guerrero devenind lider. Nici regaliștii, nici insurgenții nu au câștigat controlul, impasul militar continuând până-n 1821, când fostul comandant regalist Agustín de Iturbide a făcut o alianță cu Guerrero în cadrul Planului de la Iguala în 1821. Aceștia au format o forță militară unificată, ducând rapid la prăbușirea guvernului regal și la instaurarea unui Mexic independent. Turnura neașteptată a evenimentelor din Mexic a fost determinată de evenimentele din Spania. Când liberalii spanioli au răsturnat regimul autocratic al lui Ferdinand al VII-lea în 1820, conservatorii din Noua Spanie au văzut independența politică ca o modalitate de a-și menține poziția. Forța militară unificată a intrat triumfător în Ciudad de México în septembrie 1821, iar viceregele spaniol Juan O'Donojú a semnat Tratatul de la Córdoba, punând capăt dominației spaniole.Archer, Christon I. "Wars of Independence" in Encyclopedia of Mexico. Chicago: Fitzroy Dearborn 1997, pp. 1595–1601.
Rezistența indigenă din Mexic este anterioară Războiului de Independență, inclusiv Revolta Țărănească din Puebla din 1761, ca răspuns la politicile coloniale. Deși reprimate, aceste mișcări au menținut tradițiile de opoziție. În plus, afro-mexicani precum Vicente Guerrero și José María Morelos au jucat, de asemenea, roluri cruciale în mișcarea de independență a Mexicului la începutul secolului al XIX-lea.
După independență, teritoriul continental al Noii Spanii a fost organizat ca Primul Imperiu Mexican, condus de Agustín de Iturbide.Mexico independiente, 1821–1851 , Monografias, 1996; accessed 21 December 2018. Această monarhie constituțională efemeră a fost răsturnată, iar o republică federală a fost declarată în 1823 și codificată în Constituția din 1824. După câteva încercări de recucerire ale spaniolilor, inclusiv expediția lui Isidro Barradas din 1829, Spania sub domnia Isabelei a II-a a recunoscut independența Mexicului în 1836.http://pares.mcu.es/Bicentenarios/portal/reconocimientoEspana.html accessed 21 December 2018.
Referințe
Categorie:Istoria Mexicului Categorie:Războaie de independență