Soroca

Soroca este un oraș cu statut de municipiu din nord-estul Republicii Moldova, situat pe malul drept al râului Nistru, la frontieră cu Ucraina. Este centrul administrativ al raionului omonim.

Cu peste 37 de mii locuitori (2016), Soroca este al optulea oraș ca mărime din Moldova, dar și al doilea ca mărime și ca importanță din Regiunea de Nord (fiind surclasat doar de Bălți). La Soroca funcționează un muzeu de istorie și etnografie care include și Cetatea Sorocii, ridicată în piatră de Ștefan cel Mare în 1499 și renovată în forma actuală de Petru Rareș.

Geografie Conform datelor Biroului Național de Statistică, suprafața orașului constituie 191,97 ha, dintre care, teren în proprietatea statului – 135,08 ha, teren în proprietatea autorității publice locale – 585,59 ha, teren în proprietatea privată – 551,3 ha, terenurile fondului silvic - 105,3 ha, terenuri destinate industriei, transporturilor și altor destinații – 157,38 ha și teren arabil 56,42 ha. Pentru înregistrarea fenomenelor hidrometeorologice la Soroca funcționează o stație specializată fondată în 1890.Istoria serviciului hidrometeorologic de stat. Mediul ambiant, NR. 5 (41), 2008, pp. 6-7.

Natura adiacentă

Relief și geologie Clima Numărul zilelor cu polei variază între 10-13 zile, uneori poate ajunge și la 18 zile. Chiciura este mai frecventă în lunile decembrie și ianuarie, în media 9-10 zile/lună.Boian, Ilie. Depunerile de gheață în Republica Moldova. Mediul ambiant, NR. 1 (37), 2008, pp. 40-43. Amplasarea orașului pe un relief depresionar, favorizează stagnarea aerului rece. Cele mai mici temperaturi au fost înregistrate în 1963 și 1996, termometrele indicând -34,9 °C și, respectiv, -30,0 °C.Boian, Ilie. Riscul valurilor de frig și singularităților termice negative în Republica Moldova. Mediul ambiant, NR. 5(47), 2009, pp. -44.

Hidrografie

Pe teritoriul orașului Soroca este amplasată fântâna arteziană de apă minerală curativă nr. 2-R, cu o adâncime de 150 m și debitul 148 mc/diurn. În oraș sursa principală de suprafață de aprovizionare cu apă este râul Nistru, cursul căruia mărginește orașul pe o lungime circa de 17 km.

Floră și faună La intrarea în oraș dinspre sud se află râpa lui Bechir, o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic. Râpa reprezintă un defileu săpat de un curs de apă. Versanții sunt abrupți, calcaroși, parțial împăduriți. Pe versantul stâng, la o înălțime de 12–14 m a fost săpată o peșteră monahală.

În hotarele administrative ale orașului parcuri ocupă circa 7 ha, scuaruri – 3 ha, zona de agrement – 4 ha. În anii 2000-2001, suprafața spațiilor verzi s-a extins cu 2,5 ha, s-a construit parcul ce poartă numele lui Ion și Doinei Aldea-Teodorovici, de lângă Palatul de Cultură. În Parcul „Mihai Eminescu” s-a inaugurat „Aleea îndrăgostiților”, un complex alcătuit din bănci, un pod, un pom – executate din fier forjat și lemn și o terasă.Mitrofan, Tatiana. Aleea îndrăgostiților – o nouă destinație pentru cuplurile din Soroca . Observatorul de Nord, 10 iunie 2012.

În zona de luncă, la marginea cursurilor de apă, din Soroca a fost identificat limaxul Deroceras agreste, o specie mezofilă.Viorica Coadă. Contribuții la cunoașterea biologiei și ecologiei limacidelor (Mollusca-Gastropoda) din Moldova. Mediu ambiant, NR. 1 (31), 2007, pp. 22-24.

Istorie

Cele mai vechi mărturii a existenței oamenilor pe aceste meleaguri, precum uneltele de cremene, datează din paleolitic (sec. XL-XII î.Hr.). În anii 5000-4000 î.Hr. au existat 2 așezări omenești, pe vetrele lor fiind identificate urme de locuințe, așchii și unelte de cremene, din oase de animale și oale din lut. Alte 4 sate au apărut aici în anii 3500-3000 î.Hr., pe vetrele cărora au fost descoperite urme de case arse, vase de argilă și alte obiecte casnice din eneolitic. De asemenea, au fost descoperite urmele unei locuințe din epoca bronzului (anii 1400-1300 î.Hr.). În epoca dacică târzie (perioada Carpilor, sec. II-IV, pe teritoriul orașului s-au dezvoltat două localități, pe vatra cărora au fost găsite urme de locuințe, cuptoare ș.a. În 376 d.Hr. aceste așezări au fost distruse de huni.Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chi.: Editura Știința, 2003. - 508 p. ISBN 9975-67-297-3

În perioada migrațiilor, sec. VI-IX d.Hr., au apărut 3 sate, fapt confirmat de urmele de bordeie, vase de argilă date din anii 500-700 d.Hr. După întemeierea Țării Moldovei, pe locul cetății a existat, în vecinătatea așezării civile, o fortificație inițial din lemn, atestată în sec. XV și menită să apere vadul Nistrului de năvălirile tătarilor. thumb|Cetatea Sorocii

Prima mențiune documentară certă a numelui Soroca, cu referire la cetate, se consideră menționarea în Tratatul de pace dintre Moldova și Polonia din 12 iulie 1499 a boierului „Coste, pârcălab de Soroca“:

Fiind situat la un vad al Nistrului, localitatea a jucat un rol important pentru principatul Moldovei în Evul Mediu. Bizantinii îl numeau Alciona sau Polihromia (uneori greșit transcris Olihonia), comercianții din Genova având aici o escală. Petru Rareș a reconstruit aici cetatea de piatră a lui Ștefan cel Mare, cu ajutorul unor arhitecți din Ardeal între 1543 și 1546. Petru Rareș scria către magistratul orașului Bistrița: "... fiindcă Statornicia ta, este mare nevoie de lucrătorii și meșterii tăi în vederea unei țitadele pre nume Soroca". Construcția actuală are o formă perfect rotundă cu 5 turnuri, având o distanță identică unul de altul. De obicei erau cazați numai ostașii în citadelă, dar pe timp de năvălire se adăpostea aici și populația locală. Iar cât de greu era a cuceri cetatea, scria Ion Neculce: "În al șeptele anu al domniei lui gătitu-s-au Cantemir-vodă cu oastea lui de-au mărsu să ie cetatea Sorocii, împreună cu Daltaban-pașe... și cu hatmanul Stețu a Ocrainii hanului și cu câteva mii de tătari. Ș-au stătut pen pregiurul cetățâi câteva săptămâni, de-u tot bătut-o cetatea, de-au făcut meterezuri și lagumuri. Ș-au dat năvăli pre tare, și n-au putut-o lua, și au perit multă oaste atunce când da năvăli turcii și moldoveni. Și nu era atâta oaste în cetate ca doo, trei sute de drăgani și căzaci, numai ei din cetate nemerie tot în om, iar cei de-fară nu pute să le strâce nemic. Și s-au întorsu înapoi la Ieși, fără nice o izbândă și cu multă pagubă de oaste".(Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău, 1990, p. 322). Ion Neculce a scris și cum a trecut pe aici Petru cel Mare cu oastea, ca să se bată cu turcii la Stănilești, în 1711, și de situația de criză din țară, pentru care cronicarul-hatman, ruga pe Dimitrie Cantemir să mai aștepte cu războiul: ,,...au purcesu împăratul în gios, pre Nistru, până la Soroca. Ș-au agiunsu temeiul oștii sale, pedestrimea, adusă tocmai de la Riga degrabă, ostenită și flămândă. Și au trecut Nistru pre la Soroca și au lăsat acolo o samă ce era bolnavi și leșinați, iar cu cei ce era mai tare au venit dreptu preste câmpu la Prut, la Zagarance... Iar când au sosit împăratul la Soroca, au scris lui Dumitru Galenici să răpadă 4000 saci de pâine cu căruță din Chiov, să de oștii cei bolnave de la Soroca, și să răpadă o samă de căruță și aice în Iași, după dânsul, înțelegând că nu-i pâine în Moldova. Deci trimițând Galenici câteva tabere de căruță cu pâine după împăratul, o samă de căruță s-au poprit la Soroca, iar o samă au venit la Ieș mai târdziu, iar pre o tabără de căruțe au lovit-o tătarii la Bălțile Căinarului și i-au făcut mici fărâme, de n-au scăpat un omu". (Letopisețul Țării Moldovei, Chișinău, 1990, p. 385).

Începând cu domnia lui Ștefan cel Mare și timp de secole, Soroca a fost centrul administrativ-militar al ținutului cu același nume – Soroca. Sute de ani orașul Soroca a fost centru comercial, meșteșugăresc și agricol al Principatului Moldova.

În 1812 cetatea și orașul au trecut în stăpânirea imperiului țarist, și pe lingă populația băștinașă de Moldoveni s-au stabilit aici și numeroși ruși, ucraineni și evrei. La 1835, localității Soroca i se atribuie statutul de oraș, iar la 1836 devine centru județean. În timpul reformelor din a doua jumătate a sec. 19, Soroca se dezvoltă pe planul economic și social, populația crește prin sosirea rușilor, ucrainenilor și evreilor, apar instituții de învățământ, medicale și administrative.

La recensământul țarist din 1897 în orașul Soroca total 15.351, componența lingvistică a fost următoarea: limba română -3.204 persoane; limba idiș - 8.745 pers.; limba rusă - 2.235 pers.; limba ucraineană- 760 pers.; limba poloneză - 302 pers.; limbile turcice - 25 pers.; limba germană - 22 pers.; limba țigănească - 12 pers.; limba greacă - 5 pers.; limba armeană - 5 pers.; limba bulgară - 2 pers.; limba finlandeză - 2 pers.; limba belarusă - 1 pers.; alte limbi - 28 pers. și nedeclarată - 3 pers.Первая Всеобщая перепись населения Российской империи 1897 г. Том 3: Бессарабская губерния. XXIV, стр. 241-242.

Dicționarul geografic publicat în 1902, indică în Soroca 27.800 persoane, printre care 12.000 români, 8.700 evrei, 7.100 ruteni, ruși și armeni. La începutul secolului 20, principala îndeletnicire a locuitorilor era cojocăria, se dezvoltă industria tutunului, comerțul cuprinde 561 prăvălii, cârciumi ș.a.Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.

Edificii din perioada țaristă.

O nouă înflorire a orașului are loc în perioada interbelică, când Soroca devine un centru cultural din Basarabia, de asemenea, apar construcții noi, realizate în stilul modern, neoromânesc și neoclasic. De asemenea, se efectuează lucrări de amenajare publică. Se planifica construcția unui dig împotriva inundațiilor și ridicarea catedralei în Piața Unirii. Proiectul acestei catedrale a fost realizat, dar lucrările de construcție sunt stopate în 1944. Printre edificiile noi apărute la Soroca pot fi menționate clădirea gimnaziului pentru băieți „A.D. Xenopol” (după 1932), farmacia (1934) ș.a. Este cunoscut și un plan al orașului din perioada interbelică, anterior anului 1924, unde sunt indicate străzile și principalele clădiri.Șlapac, Mariana. Urbanismul Basarabiei în anii 1918-1940. Moldova urbană, №4, 2005, pp. 19-20.. În 1932 o inundație puternică distruge partea de jos a așezării și mai multe sate, apa ajungând până la primul nivel de creneluri a citadelei. (Intre satele Vărăncău și Nimereuca, la cea mai îngustă strâmtoare pe Nistru, se formase un baraj din bucăți de gheață, ce a fost distrus când a ajuns la 15m înălțime). Populația rusească, ucraineană și evreiască a continuat să crească și după unirea primei Republici moldovenești (1917-1918) cu România, din pricina afluxului de refugiați care încercau să treacă Nistrul înot sau pe gheață, sub gloanțele grănicerilor, nu rareori cu femei și copii, pentru a scăpa de colectivizare, de marea foamete sovietică sau de prigoana NKVD-ului.

În anul 1930 se desfășoară recensământul general al populației a numărat 15001 de locuitori, inclusiv: 7799 români; 28 unguri; 51 germani; 1297 ruși; 118 ucraineni; 4 iugoslavi; 18 bulgari; 17 cehi și slovaci; 135 polonezi; 5417 evrei; 4 greci; 14 armeni; 3 turci; 1 găgăuz; 66 țigani, 7 persoane de alte etnii 22 - nedeclarată. Din punct de vedere lingvistic, în calitate de limba maternă, limba română a fost declarată de 7601 persoane; limba maghiară - 23 persoane; limba germană - 47 persoane; limba rusă - 1674 persoane; limba ucraineană - 68 persoane; limba bulgară - 7 persoane; limbile cehă și slovacă - 14 persoane; limba poloneză - 95 persoane; limba idiș - 5386 persoane; limba armeană - 1 persoane, limba turcă - 1 persoană; limba țigănească - 64 persoane; vorbitori de alte limbi - 2 persoane și nu și-au declarat limba - 18 persoane.

Edificii din perioada interbelică.